Voi incerca in acest articol sa demolez ideea preconceputa precum ca, copiii ai caror parinti au ales diaspora ca o a doua casa sunt copii cu probleme.

Am dat întâmplator peste Andrada Ilinca, o fetiță deșteaptă, frumușică și… caldă. Ceea ce mi-a starnit curiozitatea, in cazul ei, au fost postarile bunicii de pe Facebook, in care Andrada canta la chitara si voce. Mi-am facut curaj si am abordat-o pe bunica fetitei. Am aflat ca parintii ei sunt plecati de cativa ani din tara. Au ales calea strainatatii, ca multi alti romani, pentru a incerca sa-i ofere copilei lor un trai decent, lipsit de griji, o copilarie frumoasa. Desi se vad in fiecare vacanta de vara, atunci cand fetita merge in vizita, desi in fiecare seara stau de vorba pe internet, dorul acela sfasietor exista, de ambele parti. Dar vorbele frumoase pe care si le impartasesc, dragostea care ii face sa se simta mereu aproape si amintirile serilor de Craciun in familie (ii place sa stea cu capul in poala mamei si sa-si asculte tatal depanand povesti haioase) topesc acest dor si umplu ochii caprui ai fetitei de speranta nemarginita.
Andrada este un copil bun, ascultator, istet, responsabil. Si fericit. Pentru ca are parte si de dragostea neconditionata a bunicilor, pe care ii are in preajma zi de zi. Bunica “are grija de mine si este mereu in primul rand la spectacole”, iar bunicul “ma duce peste tot si ma rasfata cum stie el mai bine”. Si amandoi sunt mandri de nepotica lor.
Andrada, mogaldeata din Pucioasa, este eleva in clasa a IV-a, la Scoala Elena Donici Cantacuzino. Vorbeste frumos de invatatoarea ei, doamna Alina Gealapu, pe care o saluta cu drag.
Din clasa I a inceput sa ia lectii de flaut si de chitara, cu domnii profesori Claudia Sanghin si Gheorghe Campean. Prima aparitie pe scena a avut-o anul trecut, de 8 Martie, la Centrul Cultural Ion Alexandru Bratescu Voinesti din Pucioasa. Melodiile cantate atunci au fost… “pentru mama, care este undeva departe”.
Desi modesta si timida, atunci cand este felicitata, incurajata si aplaudata, zambeste fericita si splendoarea privirii ei iti misca inima. Nu poti sa nu o strangi in brate pe aceasta micuta artista. “Atunci cand cant, uit de tot, chiar daca am emotii foarte mari.”
Mi-a povestit bucuroasa ca a participat la concursuri nationale de pictura si ca ii plac teatrul si poezia. Merge la Clubul Copiilor din Pucioasa si isi cultiva aceste inclinatii. Nici la scoala nu sta mai prejos si pot sa va spun ca, afara de faptul ca are numai calificative de FB, de curand a participat la un concurs scolar la educatie civica si s-a clasat pe locul al treilea pe judet. A participat de curand la olimpiada de matematica, unde crede ca a facut o impresie buna si spera sa obtina un punctaj bun. Datorita rezultatelor foarte bune de la scoala, a fost aleasa presedinta Consiliului Elevilor din ciclul primar. Isi asuma cu responsabilitate acest statut, desi pe multi i-ar determina doar sa se creada superiori.
Ii place mult ca in zilele frumoase, cand are timp, sa il plimbe, in cosul bicicletei, pe Bobita, pechinezul care a crescut odata cu ea. Si face asta destul de des impreuna cu prietenele ei, Alexandra, Andreea si Denisa.
Merge adesea pe campul dimprejurul casei, de unde culege flori primavaratice, pe care apoi i le prinde bunicii in piept.
“Am o inima mare si iubesc foarte mult oamenii”, declara zambind micuta Andrada. Acest fel de a privi lumea are la baza iubirea si devotamentul unor bunici exemplari, ce cultiva in ea valori morale inestimabile.
Acesti bunici, care-si impart responsabilitatile si treburile gospodaresti in functie de nevoile copilului (“Intr-o gospodarie sunt multe de facut. Ne-am impartit treburile si asa am ajuns ca eu sa fiu cu Andrada si bunicu’ cu restu’. Dar dimineata el este cel care ii pregateste micul dejun.”), acesti bunici minunati merita respectul nostru. Ei cresc un om de nadejde. Il educa in spiritul adevarului si al modestiei, al muncii si al perseverentei. Ei o sprijina pe Andrada si o indruma pe drumul catre o viata reusita. Si o ajuta sa fie un copil fericit.
Societatea are nevoie de astfel de bunici, nu credeti?

Bianca Ladaru