Fericirea

Ce este fericirea? Aceasta este o întrebare capcană, pe care fiecare om și-o adresează și în jurul căreia încearcă să-și fixeze universul. Drumul inițiatic al fiecărui individ începe și se termină cu aceleași întrebări: de ce nu sunt fericit? Ce trebuie să fac pentru a fi fericit? Ce înseamnă să fiu fericit?

Din păcate, eficiența atingerii acestei stări spirituale este alterată de această ultimă întrebare adresată sieși, destul de târziu de obicei, după mai multe încercări eșuate.

”Dacă sunt oameni fericiți pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-și strige bucuria în țipete nebune și neîncetate? Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiți n-au conștiința fericirii lor?” Emil Cioran.

În primul rând, nu sunt de acord cu folosirea substantivului ”bucurie”, ca înlocuitor al ”fericirii”. De ce? În opinia mea, bucuria este acea stare de spirit, care poate fi atinsă de oricine(și aici mă refer, în special, la omul de rând, fără prea multe aspirații sau premii). Fericirea, însă, poate fi gustată doar de cei ce nu gândesc prea mult(și aici nu mă refer la prostie, ci la cei care nu gândesc mai mult decât viața cere de la ei.).

În al doilea rând, de ce sunt oamenii cuprinși de această stare?

Se caută mereu fericirea în exterior: fapte, lucruri, posesii, realizări, oameni, în a avea sau a nu avea, în a fi sau a nu fi… Cu toate acestea, ea se caută și pe plan spiritual( exemplu: în pacea gândurilor). Indivizii sunt fericiți dacă sunt sănătoși, doriți, stimați, cunoscuți, invidiați pentru ceea ce sunt sau obțin. Sunt fericiți dacă au mașină, casă, bani, călătoresc…Dacă le au, este bine, apare un sentiment plăcut, dacă nu le au, apare un sentiment neplăcut și implicit, suferința. Poate că totul pornește de la faptul că acest concept a devenit un scop, în loc să fie o răsplată. De aceea, îndrăznesc să spun că, fericirea este o capcană.

Poate atingerea fericirii reprezintă menirea existenței omului.

”Fericirea este sensul și scopul vieții, întreaga finalitate e existenței.”- Aristotel

”Ce este fericirea dacă nu armonia dintre om și viața pe care o duce?”-Albert Camus

O viață fericită nu poate exista fără o anumită cantitate de întuneric. Cuvântul și-ar pierde sensul dacă nu ar fi echilibrat de tristețe. (poate de aceea, Emil Cioran afirmă: ”fericirea există, dar nu este”.). Este mult mai bine să luăm lucrurile așa cum vin, cu pace și seninătate.

Oamenii, de multe ori, nu știu ce îi face fericiți, ce le aduce plăcere, împlinire…, ca urmare, uneori luptă pentru lucruri care nu îi fac fericiți.

Omul se adaptează oricărei plăceri, numai stimularea suplimentară îi crește nivelul de fericire când situația se stabilizează și se va reveni la nivelul mediu de fericire. Și, culmea, este valabil și dacă schimbarea este în rău! Cu alte cuvinte, nivelul subiectiv, personal și temperamental de fericire este stabil.

Trăim într-o epocă în care a fi fericit este aproape o obligație. Depresia este stigmatizată, cel trist este considerat incapabil să facă față propriilor probleme. Oamenii fericiți sunt mai populari, cei triști inhibă și sunt evitați. Cu toate acestea, tristețea este o realitate. Sunt mai evidente cauzele nefericirii decât cele ale fericirii.

Am citit un articol despre aceasta temă, inițial neavând prea multe idei pe acest subiect. Este vorba despre un articol care prezintă câteva definiții ale conceptului, cercetări în domeniu…La final apare un paragraf: ” Putem fi fericiți, depinde de ceea ce facem.Chiar dacă am moștenit un genotip care mă predispune la depresii profunde, putem alege pentru noi să nu le exprimăm.” Ce se înțelege de aici? Că fericirea se poate atinge doar dacă ne împăcăm cu suferința și o acceptăm ca pe un fel de a fi, ca și cum suferința ar fi un destin.

În opinia mea, suferința este un mod de a percepe viața, o opinie personală a cuiva, nicidecum un destin. Percepțiile asupra vieții sunt diferite. Poate că pot forma o definiție și pentru fericire: fericirea este starea de non-dorință. Să nu se înțeleagă greșit. Acest lucru nu înseamnă lipsa totală a aspirației, ci reprezintă ceea ce individul își dorește, dar strict legat de utilitatea lucrurilor, bucuria de a face sau de a simți.

Bianca Ladaru

 

 

Advertisements

4 thoughts on “Fericirea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s