Horia Bura, profu’ de istorie

Horia Bura este profesorul de istorie pe care l-am cunoscut in primul meu an de liceu,este proful de care mi-a fost teama la inceput, pentru ca apoi sa-mi transforme teama in placerea de a asculta si de a percepe informatia, este proful pe care l-am admirat datorita modalitatii in care a stiut sa-si impuna autoritatea de cadru didactic in fata elevilor. Este cel care mi-a transmis ca puterea este la mine, ca pot sa fac absolut orice daca am incredere in fortele mele. Cu acest domn profesor am vrut sa stau de vorba ca sa-l cunosc si sa fiu sigura ca-mi pot spune cu mandrie: da, este exemplul de om pe care as vrea sa-l urmez in viata.

1.  Pentru inceput: cine este Horia Bura?

Ca să-ți răspund tranșant și de-a dreptul redundant: “un om între oameni”, vorba lui Camil Petrescu. Sau, mai detaliat, înșiruit: observator, analist, prieten pentru unii, amic pentru alții, simplă cunoștință pentru cei mai multi, prof pentru foști și actuali elevi.

2. Horia Bura, un elev cuminte si tocilar sau…?

Nici una, nici alta, mai degrabă un elev atent și concentrat la ce-l interesa, în genere disciplinele umaniste. Și activ, implicat și vorbăreț la respectivele ore, din ce-mi aduc aminte. Foștii colegi de clasă pot depune mărturie în acest sens.

3.De ce ati ales sa fiti profesor, ce v-a atras?

Aș vrea să mă feresc de clișeele arhicunoscute (dorința de a insufla cultură și educație tinerelor generații, pentru respectul arătat de societate – care respect, mă-ntreb retoric), deoarece le văd viabilitatea până la un anumit punct. Anume: acela destul de abrupt și dur ca un pumn în față când sunt infirmate de marea masă a beneficiarilor actului educațional, recte elevii. Totuși, una dintre atracțiile acestei meserii, constă în faptul că poți să faci o diferență mai mult sau mai puțin notabilă în viața unor tineri, viitori adulți. Și dacă-i pui o carte în mână, sau doar i-o recomanzi, și dacă-i oferi un sfat inspirat, iar el/ea îl urmează sau măcar îl/o asculți, dându-i posibilitatea să se exprime liber și lipsit de constrângeri, eu cred că toate acestea contează și pot face o diferența în viața elevului, într-o perioadă atât de importantă pentru el precum adolescența, anii de formare.

4.Cum vede un profesor adolescenta?

…si astfel alunec către această întrebare, una la care am putea crede că este ușor de răspuns, dar nu-i chiar așa. Antoine de Saint-Exupéry spunea că “toţi oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.” Posibil să fie adevărat, să uităm cea mai candidă perioadă a vieții, dar perioada adolescenței, ca prelungire a copilăriei și prolog la viața adultă, cred că e mai greu de uitat. De ce? Pentru că acesta este perioada formării personalității, a conștiinței de sine și de ceilalți, a primelor iubiri și dezamăgiri aferente, a formării unor prietenii potențial viagere etc. Consider că adolescența este o fază crucială în formarea fiecăruia ca „trestie gânditoare” și, de felul cum te formezi între 14 si 19 ani, vor depinde multe în viața ta matură. În plus, asta este cam ultima perioadă din viața omului în care mai pot avea loc schimbări fundamentale de comportament, atitudine, mentalitate. Dincolo de vârsta asta, este foarte dificil să-ti mai schimbi reflexele, automatismele. Nu degeaba Maestrul nostru, al tuturor, dr. House 😉 avea ca zicală preferată, alături de „everybody lies”, „people don’t change” (în original, că-nțelege toată lumea și e mai cool).

5.O paralela intre liceenii de azi si cei ai generatiei din care faceti parte.

Ah, întrebare-capcană, cu tentația vehiculării vechiului „conflict între generații”, îți place să mă provoci. Totuși, n-o să acuz marile diferențe comportamentale (și pe vremea mea erau elevi-problemă, agresori ai colegilor lor, chiulangii etc), pentru că nu prea sunt. De fapt, cred că școala ajunge să influențeze doar într-o mică măsură comportamentul și educația unui individ. Toată treaba pleacă din familie, de acasă, din primii ani de viață, nu din perioada liceului. Stiu că nu spun ceva nou, dar dacă te apuci, ca părinte, să-ți urechezi (la propriu sau la figurat) copilul abia la 15-16 ani, înseamnă că ți-ai ratat magistral rolul în toți anii anterior vârstei respective. Cât despre diferențe efective, generația voastră este mult mai tehnologizată decât a mea, deși și noua, care ne lăudam că ne-am luat Nokia 3310 și că mergem „la sală” să jucăm „Counter”, ni se părea că suntem „șmecheri” și la modă. Însă viața evoluează, iar astăzi, toate acestea ni se par oarecum ridicole, nouă, celor ce le-am trăit. Dar rămân cu un anumit farmec intrinsec.

6.Ce aveti de reprosat societatii in care traim?

Ohoho, nici nu știu de unde să-ncep! Sunt atâtea tare și vicii și „neam-prostisme” în România zilelor noastre, că unui individ de o minimă decență și bun-simț, lumea-n care trăim, n-are cum să nu-i lase un acut sentiment de descumpănire.  Trăim într-o societate profund disfuncțională, ultrabirocratizată până la un absurd care l-ar face invidios până și pe Kafka, o lume în care anormalul a ajuns normal, iar „valorile” vremurilor noastre sunt non-valorile oricăror altor timpuri. Aproape peste tot unde te uiți, se promovează (deci, se proliferează) ignoranța, băgatul în seamă aiurea, vorbitul degeaba și neargumentat, imprecația, insulta gratuită, atacul la persoană, lipsa de respect etc. Firește ca mass-media audiovizuală joacă un rol important în această propagare de abjecții dar, în cele din urmă, totul se reduce la o chestiune simplă: opțiunea fiecăruia de a fi și de a se comporta într-un anumit fel. Din păcate, de multe ori această opțiune, nu este asumată, de unde apare o altă meteahnă a societății românești contemporane: fuga de responsabilitate și eludarea ei.

7. Ce aveti de reprosat ministrilor din invatamant, de la Revolutie si pana acum?

De la Revoluție și până astăzi au fost vreo 20 de miniștri ai învățământului/educației sau cum s-a mai numit instituția patroană a unui domeniu, care ar fi trebuit să fie esențial în procesul de reformă a țării dar, în fapt, a fost perpetuu neglijat, marginalizat și chiar agresat (prin declarații și măsuri,) de diverși politicieni iresponsabili. Deși, teoretic, toți miniștrii au avut bune intenții, activitatea multora dintre ei a lăsat de dorit, unii dintre ei făcându-se chiar de râs, în public, în variate ocazii, prin anumite declarații, observații sau flagrante carențe. Alții, deși veritabili intelectuali și, poate chiar oameni cu o anumită viziune, n-au reușit să-și aducă acea contribuție esențială, indelebilă și de durată la reformarea din temelii a învățământului româ­nesc. Din cauza lipsei unui consens politic, al unor interese partinice, poate și din cauza unei prea mari dorințe din partea lor de a-și pune amprenta, chiar și miniștrii competenți au fost limitați în implementarea propriilor idei. Cert este că, într-o pătrime de veac de la Evenimentele din decembrie ’89, educația publică din România a trecut prin două reforme majore (cea din timpul mandatului lui Andrei Marga, din 1999 și așa-zisa „Lege Funeriu”, din 2011) și prin nenumărate și nesfârșite schimbări/modificări/adăugiri la legea organică. De fapt, consider că tocmai această quasipermanentă revizuire a mecanismelor de funcționare ale sistemului, toate enervantele schimbări ale „regulilor” chiar în timpul „jocului”, dăunează cel mai mult sistemului de educație, privându-l de continuitate și predictibilitate. Atâta timp cât nu se va înceta cu diversele experimentări făcute asupra acestui domeniu și nu se va merge o perioadă bună de timp pe legea organică și atât, educația în Româ­nia nu va  scăpa de condiția de „cobai” birocratic preferat al politichiei autohtone.

8.Ce personalitate din istoria romanilor considerati ca a fost marcanta pentru Romania si prin ce?

În istoria oricărui popor, sunt mai multe personalități care-și lasă o amprentă importantă și durabilă nu doar asupra timpului lor, ci și asupra evoluției istorice a respectivului popor. De aceea, este destul de dificil să identifici o anumită personalitate ca fiind cea mai importantă sau marcantă. Însă, dacă tot m-ai întrebat și, ca să-ți intru în joc, eu, unul, aș opta pentru figura  lui Carol I, primul rege al românilor și, alături de o clasă politică destoinică, competentă și vizionară, creatorul României moderne. Numai dacă ne gândim la marile realizări istorice concrete ale îndelungatei sale domnii (adoptarea primei Constituții, în 1866, obținerea independenței totale și definitive în 1878, proclamarea Regatului în 1881, aderarea țării la Tripla Alianță în 1883 sau încorporarea Cadrilaterului, pe final de domnie și viață, în 1913), deja avem un „CV”         impresionant pentru acest personaj copleșitor. Însă, mai mult decât toate acestea, cred că Regele Carol I ne-a adus nouă, românilor, un sens al organizării, echilibrului și consecvenței, calități proprii Regelui, pe care el însuși le avea atât genetic     (prin naționalitatea germană­), cât și dobândite prin pregătirea militară. Într- un fel, Regele Carol I a reușit să-și proiecteze     propria personalitate asupra celor care-l înconjurau, dar și mai departe, asupra întregii construcții a Româ­niei moderne. Pentru toate de mai sus, dar și altele, rolul Regelui  Carol I este crucial în devenirea Rom­âniei ca țară europeană respectată și  demnă de luat în seamă de până la 1947.

  1. Ce eveniment din istorie v-a captivat intotdeauna si cum ar fi schimbat acesta cursul vietii, daca nu s-ar fi intamplat?

În facultate am învățat, printre altele, că a-ți pune problema „ce s-ar fi întâmplat dacă…?” este doar un exercițiu de imaginație, totalmente inutil și gratuit. Această istorie contrafactuală este contraproductivă pentru cercetarea istorică și, de fapt, n-are nicio relevanță în discursul istoric. Știu că unii așa-ziși istorici (străini) au scris cărți întregi centrate pe tema „ce-ar fi fost dacă…?”, multe dintre ele fiind dedicate celui de-al II-lea Război Mondial. Nu m-a pasionat niciodată acest joc al imaginației, al cărui  loc este probabil, la o bere, cu prietenii. Referitor la un anumit eveniment istoric care să mă fi captivat dintotdeauna, nu cred că a existat așa ceva în cazul meu. Firește că am temele mele favorite (istoria modernă și     contemporană, atât universală, cât și românească), însă nu pot să particularizez pe un singur subiect. Pot însă să-ți spun că în ultimii doi ani de facultate, m-a atras în mod special, istoria postbelică a SUA, motiv pentru care, atât teza de licență cât și dizertația de master, le-am dedicat transformărilor socio-politice și culturale prin care au trecut Statele Unite în anii ’60 ai secolului XX.

10.Cat de mult ar trebui sa faca statul roman pentru romanii din afara granitelor ?

Dacă vorbim despre lucruri concrete, palpabile, culmea, nu prea multe! A le pune la dispoziție un sistem coerent, eficient și demn de votare, în orice formă ar fi el (informatic, prin poșta convențională sau fizic, în secții de vot amenajate în ambasade și consulate), mi se pare un lucru de un bun-simț elementar. Însă, la noi e cale lungă de la vorbă (recte proiect) la faptă, la realizare concretă. Și chiar de se ajunge la o finalitate, de multe ori, ea are o funcționalitate defectuoasă. Dar asta este o discuție separată. Dacă, însă, ne-am referi la proiecte mai cu bătaie lungă-n timp, atunci statul ar trebui să se reformeze din temelii, să reducă drastic nivelul de corupție, să creeze noi locuri de muncă, plătite decent și multe alte lucruri care s-ar putea face dacă s-ar dori cu adevărat și…dacă s-ar fura semnificativ mai puțin în țara asta. Însă, așa cum știm noi, cei de aici toate aceste lucruri, și românii din diaspora le cunosc prea bine. De fapt, din cauza hibelor sistemice au ales să emigreze acești români, nu neapărat din cauza sărăciei, a nivelului de trai. Mă doare s-o spun dar, dată fiind realitatea și la cum se întrevede ziua de mâine, viitorul multor tineri ca tine, poate că și al tău, personal este în altă parte. Cum ar spune scriitorul ceh Milan Kundera, „viața este în altă parte.

11. In ce etapa de dezvoltare istorica se afla civilizatia actuala?

Dacă ne raportăm la Occident, care continuă să dea tonul în toate cele, am putea spune fără să greșim că în cea mai avansată de până acum. Dacă ne uităm însă la acțiunile unor grupări fundamentaliste, care vor să „confiște” țări întregi (vezi exemplul „Statului Islamic” din Siria), care distrug nesăbuit și ireversibil vestigii ale antichității și obiecte de patrimoniu cultural-istoric de o valoare inestimabilă, am fi tentați să spunem, din nou fără a greși, că în unele zone de pe planetă, „apucăturile” sunt specifice celui mai crunt și întunecat Ev Mediu. Așadar, pe cât de diversă și diferită este lumea asta-n care trăim, pe atât de relativă și aproximativă este interpretarea .

12. Cu ce perioada din istoria ultimilor 150 de ani ai Romaniei se aseamana perioada actuala din punctul de vedere al patriotismului politicienilor?

Ca să parafrazez o vorbă devenită deja clasică- „nici patriotismul nu mai e ce era odată”. Poate că în perioada de formare a României moderne a fost veritabil simțământul patriotic în inimile, vorbele și faptele majorității oamenilor politici. Poate că, chiar și Ceaușescu, în felul său propriu, distorsionat și aberant a fost un patriot. Dar, la momentul actual, patriotismul a devenit aproape un tabu, un element quasirușinos cu care n-ai voie să te afișezi, pentru a nu risca să fii acuzat de populism și/sau ultranaționalism. Ce-i drept, după epoca Ceaușescu, în care ideea de patriotism deșănțat a fost ridicată pe noi culmi de manifestare publică, probabil că o astfel de reacție era previzibilă. Așa că nu-mi dau seama dacă și cât de patriotici mai sunt politicienii noștri de azi. Eu unul, până la a fi mari patrioți, aș prefera ca ei să servească interesul public, iar nu pe cel personal sau de grup, să fie eficienți și performanți în actul legislativ și de guvernare. Dacă bifează aceste așteptări decente ale populației de r­ând, atunci își pot permite și discursuri patriotarde sau genuin, impregnate de simțăminte de iubire de neam și țară. În afara unei veritabile slujiri a interesului public (iar la noi, asta înseamnă în primul rând să nu furi din banii publici și să nu faci afaceri cu statul), toată vorbăria politicienilor e pură și futilă demagogie.

13. Ce probabilitate exista sa asistam la izbucnirea celui de-al III-lea razboi mondial?

Știu că există multă intoxicare în mass-media românească și internațională privitoare la acest subiect. De regulă, aceasta se face de dragul obținerii unor rating-uri mari, rapid și facil. În alte cazuri, vehicularea izbucnirii unei noi conflagrații mondiale se face și din dorința de a manipula oamenii și de a le inocula o stare de teamă ontologică. Eu vreau să cred că omenirea, pe de-a-ntregul ei, și liderii politici mondiali, în particular, toți au învățat din greșelile istoriei și au înțeles că cea mai bună soluție de rezolvare a diferendelor este calea dialogului și a negocierilor diplomatice. Nu văd în acest moment niciun lider important, nici măcar pe departe la fel de nesăbuit, necontrolat și iresponsabil precum Adolf Hitler, principalul generator/provocator al celui de-al II-lea Război Mondial. Totodată, mai vreau să cred că maturitatea civilizației occidentale se proiectează și asupra principalilor diriguitori ai țărilor din acea zonă, care ar trebui să opteze mereu pentru soluția non-violentă, atâta timp cât ea există. Desigur că șicane, fricțiuni, înțepături mai mici sau mai mari, vor tot exista între diferite state ale lumii, sau chiar între zone întregi diferite însă, consider destul de improbabilă izbucnirea unui al III-lea război mondial în timpul vieții noastre.

14.Cat de periculoasa este Rusia pentru noi?

Dacă m-ai fi întrebat asta până acum vreo 2 ani, aș fi fost tentat să spun: „nu atât de mult pe cât pare”. De la criza ucraineană încoace însă, lucrurile s-au mai schimbat. Nu știu cât de reală este dorința lui Putin de a reface (statal) fostul imperiu sovietic sau, dacă această idee chiar a prins rădăcini în mintea lui, cam cât de departe ar fi dispus să meargă pentru a-și duce presupusul proiect la îndeplinire. Sper și cred că nimeni pe lumea asta, nici măcar Putin, n-ar fi atât de inconștient să provoace vreo țară membră NATO (deci, întreaga organizație, conform articolului 5 al statutului ei), prin atacarea ei. Din acest punct de vedere, marele noroc al României constă în statutul ei consolidat de țară membră a NATO, sub a cărei umbrelă protectoare se află; dacă n-am fi avut acest statut, poate că interesele Rusiei la gurile de vărsare ale Dunării ar fi fost mai mari, mai evidente si mult mai puțin ezitante. Firește că amplasarea unui scut defensiv, precum cel de la Deveselu este un fapt care jenează sensibilitățile Rusiei. Fix la fel s-ar simți și americanii dacă rolurile ar fi inversate; de fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, chiar s-au simțit așa, adică amenințați, atunci când sovieticii au amplasat proiectile nucleare în Cuba, în 1962, lumea fiind la un pas miniscul de declanșarea unui al III-lea război mondial. Dar, așa cum atunci s-a găsit o ieșire din impas prin canalele diplomatice și negociere, grație maturității în gândire a decidenților, așa ar trebui să se înt­âmple și-n lumea noastră post-modernă, post-Război Rece, „post-istorică.

15. Un indemn pentru liceeni.

Să fie atenți la tot ce se-ntâmplă în jurul lor, să fie bine informați („cunoașterea este putere”, spune o vorbă) ca să știe pe ce lume trăiesc și să-și urmeze neabătut, consecvent și răbdător îndeplinirea propriilor obiective.857885_10202461941816843_686895178_o               Bianca Ladaru

Advertisements

2 thoughts on “Horia Bura, profu’ de istorie

  1. Doresc să-ți împărtășesc un secret. Dar să nu spui mai departe! OK? Pe măsura trecerii anilor și mai ales după câțiva ani (16) petrecuți în străinătăți, am recunoscut șansa unică pe care am avut-o să mă nasc și să trăiesc, să mă formez în România. Și asta nu o spun dintr-un sentiment ieftin național așa cum ai pune nutela pe o pâine mucegăită ci din adâncul plin de adevăr al ființei mele.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s