Despre laşitatea …din mine!

Despre laşitatea …din mine!

 Se lipeşte, se modelează, respiră şi trăieşte prin tine. Umbra devine fiinţa însăși. Nu o mai sesizezi, nu mai e lângă tine, e în ochi, în sentimente, în decizii. În timp trece la un alt nivel … mult mai periculos şi greu de detectat. Perversitatea laşităţii o regăsim adesea la individul care se declară creştin, care prin manevrarea unor termeni teologici imprimă lumii şi o impresie, ce dă bine, de spiritualitate. În cazul lor laşitatea sapă mai adânc în fiinţa umană. Ce este laşitatea? Evitarea, fuga, proiectarea unei imagini total diferite a ceea ce este el, muritorul! Este acea ascundere după „fusta mamei”, deşi vârsta e trecută de mult de acea perioadă. Laşitatea este acea dedublare a fiinţei, este lipsa totală de curaj, de simţ civic. Laşitatea este cruzimea de a lăsa pe camarazi în toiul luptei, de a întoarce spatele ochilor plânşi. Când dragostea dispare (şi cu ea şi Divinitatea) … se-ntronează laşitatea. Laşul e cel care promovează încrederea pe care apoi nu o poate susţine, e cel care se ascunde după-un amvon, o carte, un grup. E cel care are sfaturi sfătoase dar care în faţa unui conflict se ascunde după fusta nevestei, după un ritual sau după un set de reguli. Laşul e volubil, e vorbăreţ, e prietenos, e cel care are soluţii la absolut toate problemele. El oferă instant soluţia perfectă. E pupincuristul implicat în toate, îl găseşti peste tot … doar pe câmpul de luptă nu-l vezi. E cel care aruncă petarde, aprinde fitilul … ca apoi tot el să studieze „profund” cine şi de ce a puşcat petarda. El te perie, culege pihele de pe sacoul tău, îţi zâmbeşte … şi mustrător te acuză că nu baţi din palme, că nu simţi şi că nu te dedici. El e cel care-ţi spune să pleci capul, că aşa a făcut şi Domnul Isus, să suporţi biciul, să nu judeci (a-ţi spune punctul de vedere pentru el e sinonim cu a „judeca” în litera Bibliei). Ssssssss, să nu zici ceva! E atât de laş încât … nu are nici un punc de vedere despre nimic şi nimeni. El dă din cap, aprobă totul … pupă tot ce e de pupat. Menirea lui e aceea de a se face „plăcut” tuturor. El se laudă, nu cu el, ci cu mediul în care se învârte. Pentru că e gol pe dinăuntru … promovează esteticul lucrurilor pe care le posedă. Pe el nu-l vezi luând apărarea celui nedreptăţit, păi cum să se pună rău cu cei sus puşi? Nu-l vezi întinzând o mână de ajutor reală, nu-l vezi suferind (el trebuie să aibă imprimat permanent rânjetul pe faţă). El emite concluzii despre oameni pe care nu-i cunoaşte. Îi lipseşte bunul simţ, curajul (de a confrunta) avea o discuţie. Este superficial în dialog, mereu pus pe principiile clovnului. În prietenii el întoarce spatele, în dragoste el alege banii, în luptă pune coada-ntre picioare şi-o şterge. Pentru că-i lipseşte dragostea devine crud. El nu-şi asumă riscuri. NU are curajul să urce pe culmi. El „dă de-nţeles” nu spune, se ascunde după cuvinte frumos ambalate, el este marele anonim, el este personajul „Nimeni” din Odiseea lui Homer  (Ulise şi Ciclopul). Plăcerea lui e ograda plină cu găini, de aici obsesia lui de a „da cu ciocul” în grămada de gunoi. Pentru că jonglează cu şmecherii spirituale e greu de perceput. El miroase frumos, nu are nici o carie-n gură. Cum să-l recunoşti?

Advertisements

One thought on “Despre laşitatea …din mine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s