Iuliana Serban, omul din spatele catedrei de info

Am descoperit, nu cu mult timp in urma, cat de frumos este sa  cunosti oameni noi, sa le dai pentru un moment masca jos si sa  vezi dincolo de aparente. Desi niciodata in sinea-ti nu ai putea spune despre cineva ceva ce nu lasa sa se vada, ai ramane surprins sa ramai dor tu cu el si sa-l  descoperi pas cu pas, exact asa cum este. In fata ta ramane omul simplu, cu frustrari, multumiri de sine, neajunsuri, neimpliniri- omul de langa tine, omul acela pe care societatea l-a adaptat intr-un ritm vioi la nevoile ei si care doar cand e singur cu sine indrazneste sa se priveasca in oglinda sufletului. Azi voi da, pentru scurt timp, masca jos, unui om de catedra. Pentru cateva momente va  fi in fata voastra doar ea, singura si delicata, sensibila si luptatoare: Iuliana Serban, diriga mea.

Rep:             Cine este Iuliana Serban?
I.S.            Pe scurt… sunt cumulul experiențelor pe care le-am trăit. Fiecare întâlnire, directă sau indirectă cu vreun om (spun și indirectă întrucât cărțile, muzica, în general orice creație omenească tot un fel de întâlnire înseamnă), lasă o urmă în țesătura cuiva de existență. Sunt ceea ce gândesc, ceea ce simt și îmi măsor calitatea umană prin efectele rezultate din interacțiunea cu ceilalți. Dac-aș fi exilată pe o insulă pustie, s-ar putea să nu mai știu, în timp, cine sunt. Când ești numai tu poți să ai senzația despre tine că ești oricine vrei tu să fii, ceea ce nu înseamnă că este și real.
M-am născut la Tulcea, un orășel mic pe malul Dunării. Acum mă reîntorc rar acolo. Am absolvit Facultatea de Matematică a Universității București, secția Informatică.

Rep:             Ce v-a influentat sa alegeti acea facultate?
I.S.            Comoditatea 🙂 Voiam sa fiu profesor și cel mai bine mă descurcam la matematică. Mi-a placut matematica, în școala generală și în liceu am văzut-o ca pe un joc al raționamentelor și al modului în care se pot construi pornind de la niște date neinterpretabile, goale de emoții (care creează mereu un teren alunecos), și mă așteptam ca în facultate să descopăr mult mai mult. Fiecare lucru, fenomen, sistem din realitate are în spate un aparat matematic. Dacă elimini detaliul subiectiv din aproape orice, rămâi cu un astfel de ”schelet” matematic, pe care speram să-l pot descoperi acolo. Din pacate nu s-a întâmplat, poate din cauza mea, poate din a facultății, nu știu sigur. Am ales apoi informatica pentru că nu prea erau posturi de profesori de matematică. În plus, am vrut să am o alternativă.

Rep:       Daca nu erati om de catedra, ce altceva ati fi fost?
I.S.         Psiholog sau cercetător, poate. Cel mai bun rost pe care l-am putut găsi pentru viață este a construi ceva bun pentru ceilalți sau împreună cu ei și de a încerca pe cât posibil să înțelegi ce ți se întâmplă sau ce se întâmplă în jurul tău. Evoluție personală nu există în afara altor oameni și nici în lipsa înțelegerii rețelei de legături, mecanisme, cauze și efecte care ne înconjoară.

Rep:        Cum vi se pare viata din spatele catedrei?
I.S.          Plină de așteptări și responsabilități. Atât așteptările tale de la tine, ca profesor, cât și așteptările  elevilor. Uneori cu frustrarea venită din faptul că ți-ai dori ca unele lucruri să fie altfel, dar nu-ti stă în putere să le schimbi. Ca profesor nu ești sau n-ar trebui să fii doar un transmițător de cunoștințe. Pentru asta există cărți, Internet, filme, etc. Este importantă interacțiunea, dincolo de aspectul formal. Ca să-i poți îndruma, trebuie să-ți cunoști elevii, însă e un proces dificil atunci când într-o clasă sunt 30 de elevi, de exemplu. Când în același timp trebuie să și predai, să și evaluezi, să fii și atent la reacții și semnale.

Rep:       Ce fel de elev ati fost? Exista o amintire haioasa legata de eleva- Iuliana Serban?
I.S.         Am fost o elevă bună, am învățat, am încercat să-mi construiesc o cultură generală, am avut colegi și profesori de care, în cea mai mare parte, îmi amintesc cu plăcere. De multe ori mi-e dor de starea aceea de adolescență cu iluziile ei, când crezi că lumea și fericirea abia așteaptă să ți se aștearnă la picioare. Amintiri haioase… nu prea-mi vin în minte. Au fost întâmplări haioase în liceu cărora le-am fost martor, dar nu cu mine ca actor principal.

Rep:       Aveti un profesor model, puteti sa ne spuneti de ce/ ce va leaga de dumnealui?
I.S.         Da, personajul lui Robin Williams din Cercul Poeților Dispăruți 🙂 Iar în viața reală,  profesorul meu de chimie din gimnaziu, domnul Mihai Drăghici. Pentru că ora de chimie era o continuă descoperire. Cele mai interesante erau orele de practică, atunci când aveam niște substanțe în eprubete și noi trebuia să descoperim ce sunt pe baza reacțiilor dintre ele. Eram ca niște mici detectivi :). A fost singura dată în viața mea când am participat la un concurs fiind absolut sigură că orice subiect aș primi, voi lua 10. Și l-am luat. Fără nicio oră de pregătire suplimentară față de orele obișnuite de chimie din școală.

Rep:        O paralela intre anii de liceu de atunci si cei de acum, chiar daca nu mai sunteti in postura de elev .
I.S.          Unele diferențe sunt extrem de mari (și este firesc, societatea s-a schimbat mult între timp), în timp ce alte aspecte, caracteristice vârstei, sunt și vor rămâne întotdeauna la fel. Nu existau mijloacele tehnice de comunicare de astăzi, prin urmare elevii de atunci nu-și petreceau o bună parte din timp stând fiecare în fața telefonului sau calculatorului la el acasă dar cu iluzia de a împărți același spațiu. Și noi eram dornici de distracție, însă atunci asta nu însemna să ai nevoie să depășești limita de alcool pentru a avea iluzia că te simți bine. Se întâmpla în cazul unora, dar mai rar. În plus, nu exista o așa avalanșă de informații nesemnificative care să ne atragă atenția de la lucrurile care într-adevăr contează. Generația actuală are avantajul unei deschideri informaționale extraordinare, pe care însă nu știe s-o gestioneze. Nu știe să facă deosebirea între zgomot și informație relevantă. Din cauza aceasta este ușor de influențat. Pe de altă parte, există și vor exista întotdeauna acele caracteristici comune tuturor adolescenților de oriunde și de oricând, dincolo de generații: curiozitatea, căutarea, nevoia de a testa limitele, senzația că fericirea e la un pas distanță și totul e posibil dacă vrei.
Ce hobby-uri are un professor de informatica?
Nu știu ce hobby-uri are în general un profesor de informatică. Eu nu prea am hobby-uri 🙂 Îmi place să citesc, să scriu (atunci când pot), să călătoresc.

Rep:       Sunt alegeri in viata pe care le-ati luat gresit?
I.S.         Nu știu, probabil că da. Nu știu cum ar fi arătat viața mea cu alte alegeri. Uneori am senzația că unele alegeri s-au făcut singure. Probabil că asta a fost una din greșelile importante, aceea de a nu face întotdeauna o alegere gândită și conștientă, cu o analiză lucidă în spate, ci de a aștepta ca timpul să rezolve de la sine unele lucruri. Trebuie să fii prezent și gata să intervii tot timpul atunci când simți că deraiezi. În plus, tind să cred că există și o zonă deloc restrânsă, în care capacitatea de alegere se anulează. Și nu mă refer doar la situațiile care obiectiv nu depind de tine. Ci și la faptul că, uneori, propria croială te împinge pe un drum. O apuci pe singura cale posibilă pentru structura ta interioară, pentru cine ești în momentul acela.

Rep:       Daca ati avea posibilitatea sa dati timpul inapoi, ce ati schimba?
I.S.          Cred că… pe mine, în momentele în care mi-am permis să fiu mai puțin. Mi-ar plăcea să mă întorc la 20 de ani, cu starea și iluziile de atunci și cu mintea de acum și să încerc să mă reconstruiesc, în sensul de a reacționa mai liber, mai spontan, mai rațional,  cu mai puține inerții și o mai mare deschidere. Știu că la școală reușesc să fiu, în cea mai mare parte a timpului, cum am spus mai sus că aș vrea să fi fost mai des, dar asta e în primul rând din cauza voastră, pentru că elevii în general provoacă răspuns, însă în viața de toate zilele, introversia a pus uneori un zid invizibil între mine și o realitate în interiorul căreia aș fi vrut să am mai multe de spus și văzut.

Rep:        Cum vi se pare societatea romaneasca?
I.S.          Sufocată de propriile defecte, propagate de-a lungul istoriei. Într-o criză profundă de valori și de educație, fără acele repere capabile să construiască un nucleu de solidaritate, atât de necesar. Mentalitatea este una dintre problemele principale. Cea care îți permite să faci lucrurile prost sau pe jumătate pentru că ”se poate și așa”. Plus o tendință de resemnare păguboasă.

Rep:           Iubirea are varsta? O traiesti mai intens in liceu  sau la 30/40 de ani?
I.S.         Nu, o trăiești doar altfel. În adolescență mai mult simți, nu prea știi exact ce; este axată mai mult pe afectiv și pe nevoia de a fi observat,  în timp însă, resimți nevoia de mai mult, de o conexiune mai profundă, de un univers comun. Iubești nu neapărat mai intens, ci mai amplu. Poate că în adolescență iubirea este mai liberă, mai spontană, pentru că viața n-a apucat să te-nvețe încă frica de gol.

Rep:      Ce este LicArt? De unde ideea?
I.S.        LicArt este un spațiu în care tinerii talentați se pot întâlni, pot interacționa, pot evolua împreună. Ca formă, este un concurs național, adresat exclusiv elevilor de liceu, cu două secțiuni: poezie și fotografie, încheiat cu o Tabără de Creație (organizată în ultimii 4 ani la Poiana Brașov), cu un program complex de workshop-uri, excursii tematice, jocuri creative. Toate detaliile se pot găsi pe site-ul http://www.licart.ro. Ideea i-a aparținut de fapt jurnalistului și prietenului meu Radu Herjeu, alături de care organizez de altfel LicArt, care a fondat un ONG al cărui scop era crearea acelor condiții care să favorizeze dezvoltarea personalității tinerilor. Pentru a evolua este nevoie de un mediu stimulativ, de interacțiune, de a-ți schimba punctul din care privești lumea pentru a o putea vedea și altfel, de a putea exprima cine și unde ești într-o formă care să iasă din banal. Arta este o formă de astfel de exprimare. Inițial structura festivalului LicArt a inclus și teatrul, dar în ultimele 4 ediții din cele 14 ale LicArt am renunțat la ea, din lipsă de resurse. Există mulți tineri talentați, care merită cunoscuți și încurajați.

Rep:        Un gand pentru liceeni, un indemn….

I.S.          Să nu se mulțumească cu puțin. Să nu se oprească niciodată din a-și pune întrebări, iar atunci când au senzația că știu totul despre ceva, să încerce să schimbe unghiul din care privesc. Și ca, înainte de a avea o carieră de succes, înainte de ”a avea” în general, să încerce să fie.

Acesta este omul pe care am vrut sa il dezvalui si sa vi-l arat. Sper ca am reusit.

57060_167047296654690_6669580_oBianca Ladaru

Advertisements

5 thoughts on “Iuliana Serban, omul din spatele catedrei de info

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s