Sa nu uiti insa: amintirile sunt singurele giuvaere pe care nu mi le poti lua vreodata

Daca florile isi mai deschid petalele spre lumina imbietoare, daca soarele-si mai destrama siragul blondelor raze peste fata diafana a indestructibilei planete, daca timpul inexpresiv accepta sa se strecoare la fel de neobservat si in acelasi ritm cu pulsul vietii spre indepartatul infinit, aceasta inseamna ca mai exista oameni care mai viseaza si care mai doresc sa vasleasca cu barca camuflajului sufletesc, pe marea tremuranda a existentei contemplative, spre insula luxuriantei sperante….

Ce mai sper? Nimic. Sperantele mele au murit impreuna cu plecarea ta. M-am prefacut puternica si am vrut sa-ti demonstrez ce bine imi va fi fara tine, si tot acest joc a facut din mine o marioneta fara suflet. Cand sunt singura plang, si chiar daca a trecut mult timp de cand mainile noastre nu s-au mai atins, cand vreau si nu mai pot de dor, dau frau liber lacrimilor si ochii mintii ma poarta in pasi de iubire infranta spre tine. Si te tin de mana, asa ca altadata, ma joc in paru-ti ravasit de vant si-ti sarut buzele moi, asa cum o faceam inainte sa ne instrainam. Mi-e dor. Sufletul meu te striga si te vrea inapoi, dar orgoliul nu este de aceeasi parere. Ma lupt cu ele si simt cum inima mi se sfasie de dor si de singuratate.

Am sa aleg intotdeauna sa par puternica  si sigura pe mine atunci cand intamplator trecem unul pe langa celalalt, dar crede-ma, dupa ce trec de tine, umerii grei de povara mandriei pe care mi-o alimentezi, umerii ma dor si nu mai vreau sa simt niciodata aceasta durere. Am ales sa fug de ceea ce simt doar ca sa nu ma injosesc spunandu-ti cat de mult ma doare indiferenta si plecarea ta. Am sa continui sa merg inainte si stiu ca niciodata n-am sa te pot inlocui; stiu ca mereu voi incerca sa te gasesc in imbratisarea si sarutul altuia. Nu vei fi acolo si doar tristetea mistuitoare din priviri poate sa dovedeasca dorul pe care ti-l port. Voi alerga pe carari cu spini si nu ma voi vaita de teama ca ai sa ma consideri neputincioasa si mica. Sa nu uiti insa: amintirile sunt singurele giuvaere pe care nu mi le poti lua vreodata! Te voi purta cu mine in gand pe tot mapamondul si, in tihna noptilor pustii, vei fi intotdeauna calauza viselor mele.

hqdefault[1]Bianca Ladaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s