Incerc sa-mi ofer un raspuns, dar mintea mi-e plina de intrebari pentru a mai putea oferi si raspunsuri.

Tarziu, in ceasul cel mai inalt al noptii, cand am inteles ca in zadar cuvintele toate mi se insirau in minte, ca pana la tine intelesul lor n-a ajuns si nu va ajunge niciodata de nu le voi asterne pe hartie, in noapte am iesit.

As fi intrebat luna ce se intampla  cu mine sau ce s-a intamplat cu noi, dar nu puteam; ea nu mi-ar fi raspuns si-atunci, durerea ar fi fost mai mare.

As fi intrebat stelele umblate mai mult, avand in vedere infinitatea lor, dar nu ne-am fi inteles niciodata. Atunci au coborat norii, trecand parca invingatori printre mine si tot acel infinit al sperantei. Picuri de ploaie au inceput sa cada vrand parca sa ma faca sa ies din acea reverie, dar n-am avut aceasta putere. Sau, poate chiar am accentuat putin starea mea de visare. Un vant usor si razlet, isi sterge parca lacrimile reci pe geamuri. Ploua. Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata durerea ce-o simt, n-o simt in mine, in inima, in suflet, ci o simt in picurii de ploaie care curg. Si toata aceasta ploaie ma doare ca o rana. Si ploua! Ploua!! Cand se va opri oare? Durerea devine adanca, iar gandul ca am gresit undeva nu imi da pace. Sau, poate, greseala este atat de mare incat nu poate fi iertata?! Ori iertarea ta a fost oferita prea mult altora si pana la mine nu mai ajunge?69275990[1]As vrea sa ma pot adresa tie la fel ca altadata, dar ceva ma retine. Poate teama ca voi pierde un prieten datorita ideilor sau gesturilor mele necontrolate. As vrea sa te intreb unde am gresit, pentru ca cel puti altadata, sa fiu mai atenta?

Bianca Ladaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s