Vlad Costea, campionul din Cantemir

Este a doua zi de Craciun. Stau in camera mea si rasfoiesc amuzata printre amintirile sufletului. Mi se perinda zeci si zeci de amintiri prin fata ochilor mintii ,la unele zabovesc ,peste altele trec rusinata mai departe si tot asa. Timpul se scurge si ma trezesc ca ajung cu gandul la colegii mei de clasa.Alte amintiri haioase care imi starnesc zambete,alte povesti asupra carora gandurile mele zabovesc tihnite…Linistea acelei stari de melancolie este curmata de sunetul strident al telefonului. “Oare cine o fi?”, ma intreb mirata si putin dezamagita si incerc sa imi gasesc telefonul inainte ca persoana de la celalalt capat al firului sa inchida. Un numar necunoscut.Sa raspund,sa nu raspund, ma intrebam privind la telefon cu o expresie talamba ….

-Alo? ,se aude o voce stinghera pe care nu am recunoscut-o. Bianca?

-Da,eu sunt. Cine intreaba?

-Sunt colegul tau de clasa,Vlad Costea (Priveam atat de mirata la bietul telefon,ca daca ar fi putut,mi-ar fi spus cu siguranta ca va avea un cosmar cat de curand …).Te-am sunat sa-ti urez La multi ani, continua Vlad razand si vizibil incantat de reactia mea. Stia ca surpriza lui ma va lasa fara replica; tocmai pe mine,cea care mereu are cate ceva de spus….

Am vorbit de parca ne cunosteam de la inceputurile lumii,am ras si ne-am descatusat asa cum o facem uneori in pauze,la scoala, sau pe drumul spre casa.

Cine este Vlad Costea?Este unul dintre colegii mei de clasa,asa cum am mai spus.Un baiat inalt si pus mereu pe sotii,un mic” bufon” al clasei ,un indicator spre amuzament si buna dispozitie generala.Un baiat putin timid (cu fetele) si mereu vesel,un vesnic mancacios !(aceasta eticheta va ramane caracteristica lui si,cand noi toti ne vom aminti de acest colectiv,el va ramane viu probabil ,sau in mare parte,datorita sandvisurilor pe care le mananca ,cu o pofta debordanta in orice imprejurare J),un copil cu rezultate foarte bune la scoala,cuminte si muncitor si….un foarte bun baschetbalist!Da,este un foarte bun baschetbalist!(La orele de sport ma uimea intotdeauna cu usurinta cu care inscria la cos de la jumatatea terenului si eu nu puteam nici macar de la 2 metri.De ras,nu?).

Vine dintr-o familie de profesori carora, in tinerete, le-a placut foarte mult sa faca sport. I-au insuflat si lui acest “microb” si la 8 ani calca pentru prima data pe un teren de baschet,ajutat oarecum de faptul ca cei de la clubul Dan Dacian adusesera si in scoala lui pliante pentru doritorii de baschet.Pana atunci urmarea doar la TV meciuri cu Michael Jordan si isi dorea, in sinea lui, sa poata sa joace.Nu l-au speriat mingile care l-au lovit si nici suprafata mare a terenului de joc. Era locul ideal pentru a-si consuma energia si unde putea sa munceasca pentru a-si implini visul-acela de a deveni campion la baschet!

-Doamna Cornelia Enescu si domnul Dan Dacian m-au invatat basicu’,adica ce trebuie sa stiu,isi aminteste Vlad si il simt cum zambeste in telefon apoi continua:eram destul de inalt cand eram mic,saream mult si bine si prindeam multe mingi si,la doar cateva luni de cand am inceput sa joc,am mers la primul concurs.Atunci am avut cele mai mari emotii…Era un turneu aici,in Bucuresti,prin Berceni…acolo m-a vazut domnul Dan Dacian si mi-a zis ca ma vrea in echipa ,alaturi de cei mai buni.Am marcat atunci si mama era in sala,cu mine. Iti dai seama ce fericit si mandru eram! Era si bunica

atunci,cu mama in sala si bucuria mea a fost si mai mare pentru ca bunica nu a fost de accord sa fac baschet .I-am aratat ca sunt bun si ca pot sa si invat, sa si fac sport . A fost tare mandra.:D. Mama m-a insotit mereu si ea a fost intotdeauna cel mai dur critic al meu,nu antrenorii.(Ea m-a invatat sa fiu mai dur pe teren).La acel prim turneu imi amintesc ca era cod galben de ninsoare. La 6.30 ,dimineata,eram cu mama in metrou,nu am lipsit, zice Vlad mandru,si uite asa am ajuns la Dan Dacian.

Ajuns intr-o echipa mare (a inceput ca pivot),Vlad incepe sa studieze miscarile marilor baschetbalisti si,dupa multa munca,iata-l la 12 ani ,la un turneu de minibaschet ,la Brasov. O prima mare competitie din care a iesit invins intr-un meci cu o echipa mai buna,echipa din Cluj.Aici au fost primele lacrimi…

-Turneul a tinut o saptamana si infrangerea a venit in ziua a sasea. Iti dai seama cum am resimtit-o?(cred ca isi inclestase pumnii pentru ca l-am simtit tensionat).Era finala mica fir-ar sa fie si am pierdut-o la o diferenta de 12 puncte. Toti plangeam. Eram copii,voiam si noi sa aratam ca suntem buni ….antrenorul ne-a ridicat moralul si am mers mai departe….

La 13 ani am inceput sa lucrez cu domnul Cosmin Serbanescu si imi amintesc ca la primul antrenament eram doar eu si inca 2 prieteni J).Ne-am strans 12(cati trebuia sa fim ) in timp…Atunci am avut cel mai bun sezon (multe puncte pe meci,imi explica Vlad,vadit incantat). Cu acea echipa am ajuns la turneul final,chiar in finala.Eram atat de fericiti,nici nu ne venea sa credem. Am pierdut insa finala in fata unei echipe din Targu Jiu si am luat doar medalie de argint,prima mea medalie. Tot atunci am iesit in top 5 cei mai buni jucatori,un fel de Best Five,continua fericit.

(Sunt doua episoade haioase pe care mi le-a povestit din acel turneu si vi le impartasesc si voua ,sper sa nu se supere J)…”aveam un coleg Stoleriu Eduard,un baiat micut ,slabut. L-am scos pe geam afara din camera si l-am inchis acolo vreo 15 minute dupa care i-am dat drumu . Ne-a spus antrenorului bineinteles,dar nu ne-a pedepsit,ne-aspus doar ca a fost foarte periculos… Un alt episod cu peripetii din acel turneu: venisera la turneu si echipe de fete care jucau baschet. In camera stateam cu cei mai buni din echipa si intr-o seara au venit fetele la noi,la geam sa vorbim. Fix in acel moment a venit domnu’antrenor sa verifice daca dormim ca era ora de somn…”hai,imbracati-va,ca iesiti afara sa alergati” si cine alerga la 12 noaptea prin curte?! NOI! Si rade copios la celalalt capat al firului).

-La 14 ani, cu echipa nationala ,am participat la balcaniada si am luat aurul balcanic!Am castigat in semifinala cu Ungaria ,la 1 punct diferenta,apoi am batut echipa Macedoniei.

Eram uimita . Atatea satisfactii la doar 14 ani! L-am intrebat cum a ajuns la echipa nationala:

-Eram la un meci si eram condusi cu 20 de puncte si,fix la acel meci,venise si antrenorul echipei nationale sa se uite.Am jucat foarte bine,m-am aparat foarte bine si am revenit de la 20 de puncte si chiar am castigat meciul. Mi-a zis sa vin la selectia nationala si iata-ma!

La 16 ani m-am mutat la Steaua.Am mers la nationale si am luat argint. Competitia a fost la Targu Jiu si am pierdut in fata echipei gazda; aceasta echipa este zbuciumul meu ,ea imi ia mereu aurul. Intr-o zi o sa fie si al meu,imi spune Vlad putin dezamagit.

Prima mea accidentare(si singura) a fost la 15 ani.Eram in al treilea an la nationala,in pregatire si,fix in ultima zi,cand jucam intre noi,am sarit dupa o minge si am cazut atat de urat incat mi-a iesit peroneul.M-am speriat.Am plans ,credeam ca gata cu cariera mea ,ma gandeam la munca mea facuta in zadar de la 8 ani si pana atunci…Mi l-a pus antrenoru’ la loc(parca imi fugise osu’ala) si antrenoru’ era putin speriat.Am stat o saptamana acasa.Medicul mi-a spus ca pot sa joc ,ca sunt bine. Eram din nou fericit,aveam din nou lumina si galagia salilor in fata mea ca sa le cuceresc si sa ma rasfat.Din nou puteam sa visez ca o sa ajung ca Kobe Bryant.

Primii bani din baschet au venit anu’asta ,cand am mers la Campionatul European si am primit 200 de euro.Stii ce am facut cu ei, ma intreaba …..Mi-am luat o pereche de bascheti ! J)

Programul meu este unul rigid (pentru multi dintre voi):ma trezesc la 6.30,la 7.30 incep orele ,la 13.30 ies si ajung acasa pe la 14.Mananc si imi fac temele,merg la meditatii cand trebuie si seara,de la 20.30 pana la 22 am antrenament. In zilele de sambata si duminica am meciuri si joc in divizia B(liga nationala de baschet la seniori).Intr-o zi visez sa joc in NBA!Pentru mine echipa este ca o familie si imi sunt prieteni buni,ma simt foarte bine alaturi de ei.Ea,echipa,mi-a format acest character si m-a ajutat cand mi-a fost greu.

Acesta este colegul meu. L-am cunoscut la telefon,recunosc asta si nu sunt deloc mandra,v-am spus si voua despre el pentru ca ma gandesc ca poate sunteti multi care va doriti sa ajungeti baschetbalisti . Este un foarte bun exemplu de urmat,dragii mei,un baiat exceptional. A muncit foarte mult si a renuntat la jocurile copilariei in favoarea multelor ore de antrenament si acum,imnul tarii noastre poate sa cante oricand ,oriunde prin Europa sau prin lume. Felicitari,Vlad!

Stiu ca mama ta este stirista la Radio Romania Actualitati.Ii doresc ca intr-o zi sa poata sa prezinte stirea conform careia fiul dumneaei este campion mondial cu echipa.

Multa bafta, Vlad!

Bianca Ladaru1620922_827383213944805_182338727_n

Advertisements

One thought on “Vlad Costea, campionul din Cantemir

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s