Eu si Matei Salomia, un coleg talentat la desen

  • Am 17 ani si invat intr-un liceu bun din Bucuresti. Imi place foarte mult sa scriu si, la fel de mult, sa joc sah. Sahul l-am descoperit prin tata cand aveam doar 5 ani, atunci am invatat primele mutari. La 14 ani nu mai avea ce sa ma invete si am inceput sa merg la primele concursuri de sah. Acum se cam fereste sa joace cu mine, stiti voi, devine “complexat” ca iar o sa piarda vreo partida .

    De scris m-am apucat in joaca… Eram mica si descriam cum puteam eu, in propozitii simple, cartile de colorat. In clasa a III-a a venit primul rezultat valoros pentru munca mea de pana atunci. Afara de aceste pasiuni, sunt ca oricare dintre voi: ascult muzica, ies, cochetez cu diferite activitati care apoi mi se par banale si neinteresante si… imi place foarte mult sa fac glume. Am sa va povestesc despre doua astfel de glume pentru ca mi se par amuzante si cred ca ma scapa din eticheta de “scortoasa”, pe care am primit-o de la unii dintre colegii mei.

    In generala eram un copil bun si destul de cuminte(nu ca acum lucrurile ar sta diferit ), dar valtoarea adolescentei m-a cuprins si pe mine… In clasa a VIII-a, intr-o ora de mate, ora la care absolut nimeni nu avea voie sa cracneasca macar in banca, satula de aceasta “monotonie”, m-am gandit sa condimentez putin ora. Aveam un coleg de clasa dragut si cumintel (nu intotdeauna ), care mi-a cazut cu tronc. De ce tocmai el? Habar n-am! Am inceput sa ii trimit mesaje pe telefon, dandu-ma drept “Mara”, o “iubita”de-a lui. El le citea si se cam inrosise la fata pentru ca nu cunostea defapt nicio fata cu acel nume si nici nu avea atunci o relatie asa apropiata cu fetele. Profa l-a vazut ca zambeste si se inroseste, a vazut cum colegii (baietii) rad pe sub mustati si era oarecum nedumerita. Spre exasperarea profei, toti baietii s-au mutat in acea ora pe randul colegului meu ca sa citeasca impreuna mesajele misterioase. La un moment dat, il vede pe colegul meu citind unul dintre mesaje si ii confisca telefonul. Imediat ce il pune pe catedra, telefonul baraie, semn ca un alt mesaj tocmai venise. Profa il citeste spre exasperarea colegului. La fel face si cu celelalte. Era amuzata si contrariata ca indraznim sa ne distram in ora dumneaei . Colegii toti banuiau ca eu ii trimit mesaje, doar doamna nu credea ca un copil cuminte si bun poate sa faca asa ceva in timpul orei. Intimitatea telefonului colegului meu a fost violata in acea ora si noi ne-am amuzat in sfarsit intr-o ora in care cifrele si teoremele ne mancasera nervii atata vreme…

    O alta gluma de acest fel a fost la liceu, anul trecut… Am in clasa un coleg, Matei Salomia, foarte cuminte si de treaba. Un pusti de gasca si foarte saritor la nevoie (sticla lui de apa este ”posta“clasei,). Ma plictisisem de aceeasi rutina la ore si mi-am zis “Hai sa mai fac o gluma, sa mai destind putin atmosfera asta plictisitoare”. Desi la liceu profii nu sunt asa permisivi ca in generala si, cum te prind, cum te altoiesc, am riscat! Era ora de limba romana, parca, si eram colega de banca, in acel moment, cu Matei si aveam un chef de ora… strasnic!  Ii iau penarul. Il vedeam cu coada ochiului cum ma urmareste cu o spranceana ridicata si putin nervos. Inspectez continutul penarului si gasesc un marker permanent, negru. Ii desenez, cat pot eu de “artistic”, inimioare, floricele si fundite pe caiet, manual, penar, mana… Cei din spatele nostru radeau si il vedeau cum se smunceste sa nu il mazgalesc, dar, pentru ca nu voia sa se faca auzit, am putut continua. Era de-a dreptul furios. Se ridica in picioare si el, cel pe care nimeni pana atunci nu il vazuse/auzise reclamand vreodata ceva, el ma spune! Profa era mirata… M-am aparat, fireste, dar intr-un fel in care el era cel vinovat si rasetele colegilor au acompaniat vesele trimful meu. Penarul lui poarta si acum amprenta mea, “Bianca”, scris cu litere de-o schioapa, negre .

    Matei, asa cum am mai spus, este un copil cuminte si cu o pasiune despre care nu am stiut- deseneaza. Deseneaza chiar si in pauze (are mereu creioane la el, dar si le strange instinctiv cand vede ca ma apropii). Mi-a aratat multe dintre desenele lui.

  • Primul desen de care isi aminteste si pe care mama lui il mai pastreaza, l-a facut pe la cinci ani si tot cam in acea perioada a primit primul set de creioane profesionale. Mi-a povestit ca avea o enciclopedie cu dinozauri din care in fiecare seara ii citeau parintii si de acolo se inspira pentru desene. Mama i-a descoperit talentul si l-a incurajat sa continue. (Stiti ce mi-am amintit acum?  Cand eram foarte mici, eu si fratii mei desenam de zor pe pereti.). In clasa a IX-a a inceput sa ia lectii de graffitti si, de atunci, pasiunea lui s-a extins de la creioane la tuburi cu vopsea. Ii plac animatiile si informatica si in viitor ar vrea sa urmeze ceva legat de aceste preocupari. Stiu ca deseneaza oricand si cu multa rabdare si din cateva linii face repede un personaj.Nu foloseste radiera, totul ii iese ca unui profesionist si isi doreste foarte mult sa cunoasca pe cineva care lucreaza in animatie. Mi-a soptit intr-o zi ca isi doreste sa ajunga macar in vizita pe platourile Walt Disney.

    Iti doresc sa ti se implineasca visul, Matei! Am facut aceasta paranteza si am vorbit despre colegul meu pentru ca intentionez ca in acest mod sa imi cer scuze pentru ca in acea ora de limba romana am indraznit sa ma joc cu lucrurile si nervii lui. Ce manios era!  Iarta-ma, Matei!

    Despre mine ce sa mai spun, afara de ce am spus pana acum? Imi plac oamenii sinceri si cu mult simt al umorului, detest minciuna si imi place sa cunosc mereu alti oameni in orice imprejurare. Nu sunt mai cocheta decat alte fete, nu ma pasioneaza selfi-urile si nu imi doresc sa fiu in central atentiei. Sunt curajoasa si imi plac provocarile, sunt altruista si imi place sa lucrez cu copiii. Fac voluntariat si astfel am avut sansa sa stau in fata a douazeci si cinci de copii si sa interactionez cu ei. Poate meseria mi-o voi alege in functie de aceasta experienta inedita! Nu sunt un copil sportiv (intotdeauna sunt ultima la orele de sport… ce mai rad colegii mei! ) si… Vpozaedeti, sunt unul ca si voi. Nu ne deosebeste mare lucru. Putem sa fim prieteni?                     Bianca Ladaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s