Poveste de iarna. Datina strabuna .

Se apropie vacanta. Stim cu totii cat de mult asteptam cele doua saptamani si cate planuri ne facem, in cele mai mici detalii, despre cum va arata fiecare zi, pe unde vom merge…

Ca in fiecare an, voi merge la tara, la bunici, undeva in sudul tarii si ma voi intalni cu verisorii mei mai mici de acolo si cu prieteni dragi, de care ma despart mereu cu greu si aproape cu lacrimi in ochi.

Vreau sa povestesc ceva ce mi se pare parca rupt dintr-o alta lume, ceva ce se intampla in satul bunicilor mamei mele acum 80 de ani, cand bunicii mamei erau copii. Aceasta poveste o stiu dintr-o iarna in care, ca de obicei, eram la tara…

Eram cu totii adunati in polatra (bucatarie de iarna la tara), in soba trosneau lemnele uscate si cei mari vorbeau si se cinsteau cu cate o cana cu vin fiert. Noi, cei mici – eu, cei doi frati ai mei si cei doi verisori ai nostri, ne jucam pe jos cu piese de lego. Doar Razvan, fratele meu, chinuia de zor o mata neagra si lenesa care incerca sa doarma sub soba. Atat o tragea de coada ca sa o scoata de unde se ascunsese, iar biata de ea atat scandal facea, incat ne-a atras si pe noi. Si-am smotocit biata mata pana cand aceasta a zgariat-o pe fata pe sora mea,  care a inceput sa planga.Cum era si normal, jocul s-a terminat si cei mari au trebuit sa intervina. A luat bunica mata de dupa ceafa, a dat-o afara si ne-am intors fiecare la ale noastre. Dar cum sa stea niste copii cuminti?! Am inceput din nou sa ne harjonim pana cand unul mai mic a fost iarasi lovit… Bunicul, om milos si iubitor, i-a luat pe cei mai mici de jos, i-a asezat pe genunchi si s-a jucat cu ei pana cand ne-a facut pe toti sa radem. Brusc s-a interupt curentul, lucru obisnuit prin acele locuri si, pana a aprins bunica lampa cu gaz, copiii mici au bazait speriati pe intuneric. Lumina lampii si dansul flacarilor rosietice pe tavan, ajutate de imaginea de basm care se vedea pe geamul aburit, aceasta imagine o am inca vie inaintea ochilor…

Il vad pe bunicul cu fratele si cu sora mea pe genunchi si-i aud vocea domoala “Mai prichindei, voi mergeti la colindat?”. Cei mari au inceput sa rada, si-au umplut canile de lut cu vin fiert si s-au asezat mai comod pe locurile lor pentru ca stiau ce urmeaza. Doar bunica, o femeie inca apriga, a dat din mana, gest care insemna: ”Mai, Fanele, iar ne duci la colindat?”si a ras stergandu-si o lacrima cu coltul sortului pe care il purta vesnic la brau. “Iar Ioana, iar… Copiii trebuie sa stie. “, si incepe bunicul sa povesteasca:

“Eram prin ’37 si era asa o zapada si o iarna grea, Doamne Dumnezeule! Mi-l amintesc pe bietu’ taticu’, cum a iesit afara prin podu’ casei si a facut drum pan’la cosar, la Izuca, vaca noastra din grajd”, zice bunicu’ cu ochii privind parca momentul acela despre care ne vorbea. ”Era vremea de colindat. Eram saraci, ma copii, nu ca voi acum – voi trebuie sa le pupati mana lu’ ma’ta si lu’ tac’tu pentru ca aveti de toate – si nu aveam cu ce sa ma imbrac. Se lasase un ger de scartaia zapada sub sosoni si turturii atarnau la stresini de juma’de metru”.

Ce sunt turturii, bunicule, intrerupe Razvan, fratele meu, deapanul bunicului. Se opreste bunicu‘ si ii explica ce sunt turturii, apoi continua: ”Vorbisem cu Gligore a lu’Moraru si cu Lixandru a lu’Cara sa mergem impreuna. Il stiti pe unchiu Ion, nu? E fratele meu si atunci avea vreo 4 ani si plangea de-i curgeau mucii in gura ca vrea sa mearga si el cu noi”.

Uf, ce urat!, zice sora mea,bunicule, vorbeste frumos!. Toti am ras si bunicu’ continua:

”De o saptamana, mamica se chinuia sa-mi faca un surtuc nou dintr-o haina cu blana de-a lu’batu, pe care nu o mai purta nimeni – el murise cu o iarna inainte, fie-i tarana usoara!” si isi face semnul crucii “si o pereche de pantaloni, tot din aceeasi zestre. Si a cusut mamica…

Bunicule, dar de ce nu iti luai haine de la mall?, intreba sora mea.

“Da’ ce-i ala mall, mai mogaldeata? Nu erau magazine de haine atunci. Atunci femeile teseau, coseau si faceau singure haine.”

Si erau frumoase, intreaba iar unul dintre cei mici.

“Mai mucosule, zice bunica cu fata rosie de la dogoarea flacarilor, taci si lasa-l pe bunicu-tau sa spuna mai departe ca ne prinde dimineata aici si nu mai avem lemne in casa, si se ridica de pe scaun si aranjeaza jarul rosiatic cu vatraiul.

“Si aveam surtuc nou, pantaloni noi, continua bunicu’ ,si pe cap mi-a pus mamica broboada ei si m-a legat de mi se mai vedeau doar ochii. Ptiu, bata-te sa te bata, imi zice ea, nu te mai recunosc de ce bine iti sade! Ion plangea si tipa dupa soba, acolo se baga el mereu cand era suparat. Si am plecat cu o traista pe dupa gat si cu mainile infasurate in carpe ca sa imi tina de cald. M-am intalnit cu Gligore si cu Lixandru la put, la Picioaga”,am inceput sa radem auzind asa un nume. “Datina era sa incepem sa colindam de la casa preotului din sat. Inca nu se inserase cand ne-am intalnit pentru ca stiam ca popa sta in celalalt capat de sat si ca aveam mult de mers pana acolo. Eh, si am plecat noi bucurosi, parca nimeni nu mai era ca noi, zice bunicu’ zambind. Pe drum ne-am intalnit cu alte cete de baieti; si ei mergeau tot acolo. Ne-am certat, ne-am batut si ne-am tavalit prin zapada de aveam carpele de la maini ude si degetele tepene de frig.” Iar am inceput sa radem.

Dar de ce v-ati batut, bunicule?

”He, he! Ne era teama ca nu o sa ne primeasca parintele pe toti, ca nu o sa ne dea coliva si colaci la toti, de asta ne-am batut. Si am ajuns. Poarta era data de gard, semn ca mai fusesera si altii inaintea noastra. Era zapada pana la geam si o cararuie ingusta, pe care incapeam cate unu insirati ca margele pe ata, ducea pana la usa. Ne-am oprit in dreptu’ geamului si am vazut-o pe coana prioteasa cum taia un colac mare in bucatele mici si patrate, ca sa ne dea parintele duminica urmatoare la biserica. Ne-am facut curaj si am inceput sa cantam.<< Foaie verde portocala/noi suntem copii de scoala/si-am venit sa colindam/pe la case sa uram… Buna dimineata la Mos Ajun!>> si il vedem pe parintele Dumitru ca ia o traista de dupa masa si iese la noi. Saru’mana, parinte, zicem noi intr-un glas. Sa traiti, ma copii, sa cresteti mari, doamne ajuta! N-ati inghetat? Ba da, parinte, zice Lixandru ale carui picioare erau sloi. Haideti, ma zmeilor, sa va incalziti putin si o-ti pleca iar. Si am intrat rusinati. Am dat saru’mana la coana prioteasa si ne-am inghesuit toti langa plita. Aveam degetele tepene si rosii de frig si, cand ne-a dat parintele cate o lingura de coliva in mana sa mancam, Gligore a scapat-o pe jos si a inceput sa planga de rusine. Nu plange ma baiete, ai scapat-o, esti inghetat. Saveta, zice popa Dumitru, pune-le inca o lingura de coliva in hartie si da-le-o s-o ia acasa ca mititelu’ asta a scapat-o. Si vine coana prioteasa cu cate o gramajoara de coliva intr-o hartie galbena de ziar vechi, cu mere si cu nuci si ne baga la fiecare in traista. Ce fericire pe noi, cate bunatati!”.

Si ciocolata nu v-a dat, bunicule, intreaba unul dintre noi, intrerupand din nou sirul povestii. Bunica rade si il ia in brate pe Cosmin, el intrebase, si scoate din buzunarul sortului o bomboana si i-o da ca sa isi faca de lucru si sa nu mai intrerupa.

”Si-am plecat de la casa lu’popa Dumitru la casa primarului, a invatatorului si-apoi pe la casele noastre si ale vecinilor. Aveam in traista colaci, mere, nuci, gutui si o bucata de mamaliga fripta si data cu sare. O aveam de la tata Maria, moasa satului, femeie saraca si buna la suflet. Ne-am intors acasa fericiti. Mamica ma astepta cu o cana de lapte cald pe braul sobii si o bucata de azima intr-o strachina, pusa sa stea la cald langa lapte. Ion dormea cu degetu’ in gura, dupa soba, cu pisica. Am vorbit putin cu mamica, am mancat si m-am culcat fericit“, termina bunicul povestea.

Ne-a dat bunica fiecaruia bomboane si am vazut cum pe ascuns si-a sters ochii inlacrimati. ”Of, Fanele, in fiecare an ai sa ne duci la colindat?Da, femeie. Imi place sa merg si, de fiecare data cand povestesc, parca ma intorc in timp si o vad pe biata mamica cum m-a luat in brate cand am venit acasa.” Ochii albastri ai bunicului erau incetosati si, de-ar fi clipit, doua lacrimi s-ar fi pravalit in barba alba si aspra.

colidatori[1]Bianca Ladaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s