Uitati ce spune o eleva de nota 10!!!

nota10”Cand am terminat clasa a VIII-a, am avut media generala 9.99, dar nu am fost sefa de promotie. Si abia atunci mi-am dat seama ce mult inseamna sa ai ocazia sa vorbesti in numele unei intregi generatii. Mi-am promis ca voi termina liceul cu 10 si mi-a reusit”, povesteste Bianca Lucaciu.

A muncit enorm si a reusit sa termine liceul cu media de 10. Insa a fost nedreptatita de profesori pentru ca este „neimportanta”, in favoarea cuiva cu „pile”. Apoi a luat bacalaureatul tot cu nota 10. Acum nimic nu o mai opreste sa spuna ce are pe suflet.

Iata un tablou tulburator al societatii romanesti prin ochii unei fete de 18 ani:

”Gata. Azi mi-am facut o promisiune. Nu mai tac. E momentul cel mai potrivit sa spun ceea ce simt. E momentul sa clarific cateva lucruri si sa pun punct. N-am vrut sa scriu despre asta. Am zis ca e mai bine sa o las moarta. Ca asta e, se intampla. Ca unii vor vedea unde au gresit si nimeni nu va mai suferi. Dar am auzit un lucru care m-a facut sa inteleg ca noi, romanii, avem o mare problema- mentalitatea.

Lumea e plina de nedreptati si trebuie sa ma obisnuiesc cu asta. Si daca nu vreau?

Cand au fost alegeri in toamna, am strigat toti ca vrem o alta Romanie, una mai buna, lipsita de coruptie si de intrigi manate de interesul personal al oamenilor care au ajuns in functii. Vedem toti ce se intampla in jurul nostru, dar nu avem curajul sa ne opunem. Ne lasam dusi de curent si asta este, ce-o fi, o fi. Eu una ma simt curajoasa.

Vreau sa inot impotriva curentului. Si sunt sigura ca fiecare dintre voi a simtit asta macar o data. E de ajuns. Nu mai vreau sa mi se spuna ca trebuie sa accept mizerii si nedreptati doar pentru ca asa vrea cineva. NIMENI nu poate sa imi impuna absolut nimic. Nu am nevoie de lectii de moralitate sau de demnitate. Sunt responsabila si spre deosebire de altii, IMI ASUM toate alegerile pe care le-am facut vreodata.

Sa nu ne mai ascundem dupa deget. Povestea festivitatii s-a zis pe la toate colturile din oras. Si, cand azi mi s-a sugerat ca ar fi indicat sa o uit si sa nu vorbesc despre ea, mi-a ajuns. Adica ar trebui sa inchid ochii pentru a n-a oara si sa fac frumos, ca sa arate bine. Sa ne intelegem. EU IUBESC liceul in care mi-am petrecut 4 ani din viata. Iubesc peretii lui plini de tablouri vechi, cu texte literare. Iubesc holurile alea lungi si reci, iubesc dulapurile maro care sunt pe margini.

Iubesc scarile pe care am pasit ambitioasa si plina de visuri. Iubesc fiecare detaliu al scolii aceleia. Imi respect pana la cer si inapoi profesorii. Niste profesori extraordinari, care fac din vocatie ceea ce fac. Niste profesori care explica de 20 de ori daca e nevoie, oameni care au mereu timp de elevii lor, oameni frumosi, deosebiti, carora le pasa. Am ales acea scoala pentru ca mama mi-a garantat corectitudine si dascali de exceptie.

Si de a doua chiar am avut parte. Fara profesorii extraordinari are au investit atat de multa incredere in mine,fara aceste persoane minunate, care imi sunt atat de dragi, nu as fi reusit absolut nimic. Ei au fost cei care au muncit cot la cot cu mine, pentru fiecare concurs.

Mi-au explicat mereu unde am gresit, m-au certat cand trebuia, mi-au dat sfaturi bune. Au vazut ceva in mine si mi-au spus cat de mandri sunt de mine. Mi-au raspuns intotdeauna la intrebari si au predat atat de bine, ca nu am avut nevoie de o singura ora de meditatii.

Asa ca dragi profesori, VA MULTUMESC din tot sufletul! Sa va dea Dumnezeu o viata fericita si elevi care sa va aprecieze asa cum meritati! Ma inclin inaintea voastra si a profesorilor pe care i-am avut in gimnaziu. Bucurati-va impreuna cu mine de acest succes, pentru ca fiecare dintre dumneavoastra si-a adus contributia! Nimeni nu va poate contesta valoarea ca dascali!

Nu este un secret pentru nimeni faptul ca am muncit enorm. Liceul acela a fost sufletul meu, ma luptam mereu sa demonstrez ca acolo se face scoala. Si asa si este. Se face scoala, conditia e sa vrea ELEVUL. Ca profesorii fac tot ce le sta in putinta. Cand am intrat acolo, mi-am spus ca o sa lupt atat de mult, incat liceul o sa aiba renumele pe care il merita cand voi termina clasa a XII-a.

Am participat la toate concursurile la care am avut timp sa merg. Am luat 30 de premii in 4 ani- 16 premii pe podium la judet, 3 mentiuni la judet si 11 premii la etapele nationale. Si mereu eram mandra cand auzeam numele liceului la premiere. Simteam ca visul meu se va indeplini. Cand am terminat clasa a VIII-a, am avut media generala 9.99, dar nu am fost sefa de promotie. Si abia atunci mi-am dat seama ce mult inseamna sa ai ocazia sa vorbesti in numele unei intregi generatii.

Mi-am promis ca voi termina liceul cu 10 si mi-a reusit. Nu a fost usor. Eu nu am copiat la teze si teste ca unii. Nu am avut nevoie sa imi fac poze pe telefon ca altii. AM INVATAT! Dincolo de orice, am fost nevoita sa inteleg ca asta e. Unii au voie sa copieze si n-am ce face. Mi-am vazut de drumul meu. Am ignorat rautatile gen „ Sa o tragi pe Bianca de par cand ii dai florile” pe care le scorneau unii. Replica e de la prima lansare de carte. Pe care am facut-o tot la liceu, ca o multumire adusa profesorilor.

Dragi tineri care sunteti in clase mai mici, vreau sa invatati ceva din tot ceea ce scriu aici. Am indurat multe. Mutre, barfe, rahaturi, toate din cauza ca ete na, mi-am permis sa fiu altfel. Imi cer scuze ca nu am mers pe la majorate sa ma imbat. Imi cer scuze ca nu am copiat. Imi pare rau ca mi-am permis sa am valori morale si sa nu sabotez.

Imi cer scuze ca vreau mult de la mine, ca prefer sa am prieteni sinceri, oameni cu coloana vertebrala, care spun lucrurilor pe nume si isi doresc ceva de la viata. Imi cer scuze ca nu fac compromisuri doar pentru a fi pe placul unora, ca nu ma adaptez patului lui Procust. Imi cer scuze ca am ajutat chiar si persoanele care nu meritau, atunci cand veneau smiorcaindu-se. Imi cer scuze ca nu am dat replici urate, doar pentru ca nu voiam sa jignesc. Le-am inteles pe toate, pana la un punct.

Dincolo de problemele personale pe care le aveam, dincolo de dificultatile materiale cu care mama mea abia mai razbea, am gasit de undeva resurse sa merg inainte. Dumnezeu mi-a dat putere, mama mea m-a crescut sa fiu o invingatoare. N-am lasat nimic sa ma afecteze. Imi spuneam ca va veni ziua in care toate astea vor merita. Festivitatea. Credeam ca 29 mai e acea zi. Insa nu stiam ca mi se pregatise o surpriza.

Si am fost pusa in fata faptului implinit. Nu ma asteptam. Aveam o droaie de premii, aveam media generala 10, ma implicasem in activitati extrascolare, proiect european. Dar nu aveam numele care trebuia. Nu contest valoarea nimanui.

Am avut ocazia sa cunosc oameni inteligenti si ambitiosi, care au avut rezultate bune. Insa mi-am pus sufletul in tot ceea ce am facut. Rezultatele pentru care m-am luptat au dus numele liceului peste tot. Si voiam sa simt ca munca mea nu a fost in zadar, ca au inteles de ce am luptat atat de energic. Credeam ca voi auzi un multumesc sincer, ca mi se vor recunoaste meritele. In schimb, m-am simtit umilita, tradata. Unii au preferat sa faca pe altcineva sa se simta bine, chiar daca stiau ca asta m-ar afecta.

Nimic nu a mai contat. Eu eram doar Lucaciu. Si atat. Fata mamei.

Din nou. Scuze ca am un nume neimportant. Eu sunt aia… Tampita aia care nu dormea noptile si invata de rupea cartea. Fraiera aia care s-a chinuit sa termine cu 10, sperand sa faca un discurs emotionant, sa multumeasca profesorilor si parintilor. Am fost data la o parte cu piciorul.

Am jucat rolul de figurant intr-o sceneta ieftina. Intr-un spectacol care a fost astfel regizat incat sa fie inchinat cuiva. Cei care au permis sa se intample asta… nu au inteles. Pentru mine, conta. Voiam sa simt ca atunci cand suferi si lupti indiferent ce obstacole ti se ivesc, vine rasplata. In momentele grele, invatam pentru ca stiam ca doar asa pot razbi in viata. Le-as cere doar atat – un mic exercitiu de imaginatie. Ce ziceti de un tata care te hartuieste si iti spune ca nu o sa reusesti oricum nimic in viata si zile in care nu ai bani de paine? Nu mi-e rusine de nimic din astea.

Dar m-am confruntat cu ele. Zi de zi. In timp ce aveam concursuri, in timp ce trebuia sa dau teste. Ati vazut vreodata pe mine ca nu am dormit noaptea? Sau ca am avut cosmaruri? Nu. Pentru ca am luptat. Nu m-am smiorcait. Am mers la scoala chiar daca aveam cosmaruri si nu dormeam noaptea. Si am zambit, am muncit, am avut un cuvant bun pentru oricine.

Am mers la scoala, desi eram tratata intr-un anumit fel de unii care erau… cum erau. Si acum, dupa ce stiti pe scurt in ce conditii am invatat, mai ales inainte ca mama sa se recasatoreasca, sper ca mai puteti fi satisfacuti de ceea ce ati facut. Dupa atatea lovituri de la viata, v-ati bagat piciorul in munca mea. MULTUMESC!

Doar ca rana din suflet nu s-a vindecat. Vreau doar sa va intreb, domnule, daca a meritat. Vreau sa imi spuneti cum v-ati uitat in ochii profesorilor mei. Cum ati indraznit sa infruntati privirea lor acuzatoare. Mi-ati luat bucuria! Nu am putut sa ma bucur de festivitate. Mi-ati furat un drept pe care mi-l castigasem prin lacrimi si dand din coate. Ii multumesc lui Dumnezeu ca lucrarile s-au corectat in alte judete.

Comentariile gen „ n-ar fi luat 10 daca ar fi corectat zalauanii” nu isi au sensul. O lucrare de 10 e o lucrare de 10. Mai luasem 10 pe o lucrare corectata de profesorii din Zalau si in a 8-a. Dar m-am bucurat pentru ca am avut garantia ca totul se va desfasura corect. Si rezultatele au demonstrat asta. Doua sutimi au insemnat cateva locuri bune in ierarhie, nu-i asa?

Am tacut 4 ani, nu am vrut sa raspund, dar e prea mult. Cand nici 10 la bac nu imi atesta valoarea, nu stiu ce ar mai putea sa o faca. Cand sunt inca privita de parca as fi in plus, cand mi se spune ca nu meritam 10, imi ajunge. Asa ca… indoiti-va in continuare. Gasiti scuze, domnule, pentru cei pe care i-ati protejat si ridicat in slavi. Ma lipsesc de declaratii date din complezenta. Si daca ati vrut sa va razbunati pentru faptul ca mama a avut suficient tupeu pentru a va infrunta cand preda acolo, v-a reusit. Asta pana ieri.

Am scris toate aceste lucruri pentru ca simt ca innebunesc. Le-am tinut doar pentru mine. Nu am vrut sa jignesc. Dar cand mi se spune sa tac si sa nu fac din asta o polemica, uite ca fac. Fac ce vreau eu, nimeni nu poate sa imi bage pumnul in gura. Sunt libera! Si e timpul ca unii sa isi asume abuzurile de care se fac vinovati. Nu poti sa calci in picioare pe cineva si sa te astepti sa taca dracului. Multi n-au inteles nimic din ceea ce am facut eu acolo, in acel liceu. Dar copiii aceia care m-au aplaudat in careuri, an de an, au priceput. Lor ma adresez.

Indiferent de clasa in care sunt si de scoala in care invata. Dragi colegi, experienta mea trebuie sa fie un semnal de alarma pentru voi. Am vorbit si eu cu tinerii din generatiile precedente. Si altii au patit ca mine. Unii, ca matusa mea, nici nu apar pe lista cu sefii de promotie. Dar nu au ripostat. Pentru ca li s-a spus ca n-are rost, ca nu o sa se schimbe nimic. Dar domnule… cine v-a dat dreptul sa le luati meritele??? Cine v-a dat dreptul sa le retezati aripile? Cine? E momentul sa nu mai acceptam aceste lucruri.

E MOMENTUL SA SPUNEM – STOP SI DE LA CAPAT! M-am saturat. A fost de ajuns. Nu meritati sa luati note mai mici doar ca altii sa fie scosi in fata. Nu meritati sa vi se impuna limite doar pentru ca nu va cheama cum trebuie. Sa nu lasati pe nimeni sa va calce in picioare. Eu am facut-o si nu m-a ajutat cu nimic.

Am suportat cu demnitate toate si la final, unii au crezut ca o sa le si multumesc pentru ce au facut. Toti ati fost nedreptatiti macar o data, pentru ca altii sa iasa in fata. Daca nu ati avut puterea sa spuneti nimic, va rog sa o faceti de acum inainte. Plec impacata.

Am dat tot ceea ce a fost mai bun in mine. Doar pentru ca nu a contat pentru dvs., nu inseamna ca nu a contat pentru mine. Nu mai vreau sa vad nedreptati. Doar atat cer. Ganditi-va la sufletele acelor copiii care cresc auzind – „N-ai cum sa reusesti!”. Toti cei care acceptati nedreptatea, care credeti ca asta e sistemul si n-ai ce face, sunteti vinovati de suferinta copiilor care nu au alta sansa de realizare decat scoala. Si le-o luati si pe aia. Ca nu ii cheama cum trebuie. E momentul sa pun punct.

Nu mai pot sa tac. Imi provoaca suferinta. Sper doar atat – ca nimeni nu va mai trai ce am trait eu. Si ca nimeni nu va mai accepta coruptia. Fac parte din generatia aceea care vrea o alta Romanie. Una mai buna. Si nu vreau sa ma obisnuiesc cu cea de acum. Ca as ajunge ca altii – as tolera-o. Si chiar daca nu pot schimba nimic, chiar daca sunt prea mica, macar stiu ca am incercat. Si daca mi-ati luat bucuria festivitatii, nu va las sa mi-o luati pe cea a reusitei recente. Niciun comentariu rautacios nu ma mai poate afecta.

Le-am auzit chiar pe toate. Le multumesc oamenilor care au crezut in mine: domnul primar, Septimiu Turcas, care a fost cinstit si nu a acceptat nicio presiune, doamna director, Liliana Campan, profesorii mei, familia si prietenii. Colegii din scoala si de generatie, care mi-au scris mesaje si mi-au spus ca i-am facut sa creada ca oricine poate reusi. Exact asta imi doream. Sa intelegeti ca oricine poate zbura cat de sus vrea! VA MULTUMESC!

Voi ati reusit sa-mi dati puterea de a zambi si atunci cand am simtit ca nu mai are niciun sens. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine cand mi-a fost greu!

Va port in suflet si in gand!”

Advertisements

5 thoughts on “Uitati ce spune o eleva de nota 10!!!

  1. Comentariul meu se adreseaza fetei in cauza, fetei “de 10” . Am pus “de 10” in ghilimele, nu pentru ca as contesta eu meritele ei, ci pentru ca trebuie facut clar faptul ca sistemul de gradare al elevilor nu este unul capabil sa surprinda capacitatile intelectuale, complexitatea personalitatilor, talentele artistice, sau alte abilitati personale remarcabile. Cu ce sa incep? Acest articol are ca ton o stare de criza si anxietate, si reprezinta o cautare pentru aprobare si remarcare. Mai mult, consider ca este o plictiseala totala, si nu voi lasa aceasta afirmatie sa scape fara argumentele urmatoare:

    In primul rand, cliseele sunt mult prea numeroase. Ce inseamna asta? Inseamna fie ca fata “de 10” nu are capacitatea de a se exprima clar si original (posibilitate de care ma indoiesc), fie, cel mai probabil, nu stie exact ce simte, si in cautarea disperata a nervozitatii si a nemultumirii care “ar trebui” sa iasa la suprafata dupa o asa nedreptatire ca nerecunoasterea meritelor, scoate argumente obosite, si repeta ideile cu riscul de a baga in ceata mesajul. Nu scriu aici pentru a critica, ci pentru a nu lasa alti cititori ai articolului sa intre pe aceasi lungime de unda cu fata “de 10” , pentru simplul fapt ca nu este starea potrivita pentru o generatie care ar trebui sa pastreze pasul urcator al evolutiei.

    In al doilea rand, multe din raspunsurile pe care le cauta se afla deja in intrebarile pe care le-a pus. Fata cauta in mod clar drama. De parca, efortul depus in invatat (in mod conventional, dupa cum prevede legea, pentru a scoate pe banda rulanta, personalitati produse in masa) si rezultatele competitive deosebite la nivel national, nu ar fi de ajuns pentru recunoasterea meritelor.
    Pana la urma, ce inseamna acesta recunoastere a meritelor? Sa stie cat mai multi cat de destept/desteapta esti tu? Ai zis ca ai o problema, sau mai multe, dar nici tu nu esti sigura care sunt acestea.

    Problema este ca se ia mult prea in serios jocul pus in miscare odata cu prima zi de scoala. Da, asa este, totul e un joc. De parca educatia copiilor nu s-ar putea face fara institutionalizare, si fara pumnul de fier al tehnicilor de predare de pe timpul comunismului. Aici noi, ca popor, si chiar ca specie am involuat. Mult mai potrivite, sunt de exemplu, chiar si pentru prezent, modalitatile de predare din Grecia Antica: zece copii, un profesor, si un copac infrunzit care sa faca umbra. Copii pun intrebari, profesorul raspunde ==> copii invata. Simplu ca Buna ziua!
    Asadar, nu mai faceti atata caz ca voi “ati muncit din greu”, si ca ati avut “nopti nedormite” . Tot stresul asta expectorat peste frazele din articol, provine din luarea in mod mult prea serios a scolii. Copii, nu faceti greseala asta. Lumea e un loc de joaca, pentru totdeauna, si singurul nostru scop este sa ne jucam pana obosim, sa dormim, si dupa aceea, cu noi energii sa ne jucam din nou. Este adevarat ca uneori luam jocul in serios pentru a face lucrurile mai interesante. Mai este adevarat faptul ca al meu comentariu este lipsit de forma, si a evoluat spre o imprastiere spontana a gandurilor pe ecran. Dar aici e farmecul. Eu nu sunt nervos, nu sunt suparat, si nu iau nimic in serios, desi poate par chiar si celor mai apropriati prieteni ai mei un om serios cum nu au mai vazut. Dar eu ma joc. si in acest articol am facut chiar asta. Stiu ca e totul un joc, si nu ma obosesc sa fac din tantar, armasar. Natura urmeaza intotdeauna calea care opune cea mai mica rezistenta.

    Mesajul meu este, draga fata “de 10”, chiar daca nu va ajunge la tine, sa iti lasi mintea clara. Nu incerca sa o faci in aceasi manierea intelectuala si cerebrala cu care ti-ai guvernat viata pana acum, nu va functiona, la fel cum nu merge sa netezesti suprafata unei ape cu o bata. Tot ce faci este sa cauzezi si mai multe valuri. La fel cum o apa tulbure se limpezeste doar cand e lasata singura, fara interventie, la fel si mintea ta trebuie lasata pentru a-ti opri monologul nesfarsit si galagios din interiorul craniului.
    Nu a fost niciodata vreo problema, si nici nu va fi . Totul a fost in mintea ta.

    Like

  2. Va multumesc in primul rand pentru ca ati citit acest articol(care de fapt nu-mi apartine).Ce pot sa spun? Nu este ea vinovata pentru notelede 10,nu si le-a pus singura. Notele ei sustin ideea ca este un varf si ca trebuia respectat acel varf.
    Si-a dorit sa fie sef de promotie tocmai pentru a avea posibilitatea de a se adresa generatiei, pentru a arata cat de mult efort a depus ea ca sa ajunga acolo,pentru a arata ca se poate si daca nu ai bani(pentru meditatii)….Asa a considerat ca este mai bine/mai corect. Faptul ca altcineva a tinut acel discurs inlocul ei,o persoana poate cu o medie mai mica decat a avut-o ea, nu face decat sa puna inumbra sistemul romanesc de invatamant”.Invata pentru tine si sa nu-ti pese de ce se intampla in jurul tau”.Si ne mai miram dece societatea noastra este cu din ce in ce mai putine valori la care sa ne putem raporta.Ne miram de ce tinerii pleaca in strainatate, unde prefera sa munceasca pe branci, dar sa li se recunoasca meritele…
    Repet: nu suntem vinovati pentru tot ce trebuie sa tocim(ca animalele) la scoala.Noi facem ce ni se cere! Schimbati regulile, schimbati-va atitudinea, domnilor profesori, invatati-ne si lasati mentalitati precum”eu sunt de 10 ,ca sunt profesor,nu tu” si niciunul dintre noi nu o sa mai critice.

    Like

    1. In primul rand, draga Bianca, nu te adresa cu “va multumesc”, pentru ca avem aceasi varsta, si am fost chiar colegi de liceu (vina este a mea, ca am pus un nume fals, dar nu asta e important). Am observat ca la sfarsitul comentariului te-ai adresat unor profesori : “schimbati-va atitudinea, domnilor profesori”, desi era un reply pentru mine. Sper ca nu ti-am dat impresia ca sunt unul dintre sarmanii cu studii universitare, platiti cu salarii minime pe economie. Eu vreau doar sa mai fac clare cateva aspecte:
      Unul dintre ele este promovarea muncitului asiduu, ca fiind ceva onorabil pentru un copil. Detest spalarea creierului cu matematica inca de la gradinita, si suprimarea artei si a proceselor imaginative, care, se pare ca “ii distrag” pe pitici de la “procesul educational”. Probabil singurele societati din lume in care inca se mai face educatie autentica sunt acele triburi izolate care inca nu au cunoscut “omul modern” (dupa cum bine vezi iubesc ghilimelele) , si care ii invata pe viitorii vanatori ai satului cum sa supravietuiasca si sa tina sute de oameni uniti. Noi am prins ideea gresita a educatiei. Pana sa putem schimba ceva in adevaratul sens al cuvantului “schimbare”, vor mai trece cateva secole. Asadar, ne adaptam la ce avem, pentru ca intotdeauna ne-am priceput la asta, si nu incepem sa ne plangem pentru situatii asa penibile si infim de importante, cum ar fi ca fata “de 10”, nu a tinut nu-stiu-ce discurs.
      Tema discutiei se epuizeaza, si spun, cu riscul de a repeta, ca e penibil. Incetati sa mai criticati “sistemul”, si profesorii, cand habar nu aveti ce se intampla cu viata voastra. Nu mai incercati sa reproduceti aceasi stare de nevroza pe care o vedeti la altii. Inca odata, nu vreau sa critic, sa acuz, sa sa transmit vreo vibratie negativa. Dar atunci cand cucul vrea sa cante, nu se poate abtine. Asta e natura lui. Asta e si natura mea.
      Un alt aspect ce doresc sa fie clarificat este ca ar trebui sa respectam profesorii mai mult, dar in adevaratul sens al cuvantului, nu doar cu “Buna Ziua” , si “Sa traiti” . Adica, sa apreciem adevarata valoare a cunoasterii ce salasluieste in mintile lor, si posibilitatea de a fi transmisa mintilor tinere pentru dobandirea unor noi persepective in viata. Stii la fel de bine ca si mine, ca majoritatea profesorilor nu au ales aceasta meserie pentru bani. Ci din dorinta de a educa, sau din placerea de a sta pe langa copii. Acestea fiind spuse, de unde acesta subtila ura pentru ei ? De unde tonul aspru si juvenil? Ce motiv? Iti zic eu: niciunul. Nici tu, si niciunul dintre “razvratiti” nu stie de ce se razvrateste. Cautati motive pe parcursul procesului.
      Cat despre faptul ca fata “de 10 ” a vrut sa demonstreze ca se poate si fara meditatii, si fara bani, nu am vazut noi asta deja de nenumarate ori in trecut? Geniile sunt de multe ori aceia care intampina dificultati si greutati, si la fel cum un halterofil devine mai capabil, si mai puternic, odata cu cresterea greutatilor, la fel se intampla cu orice persoana ce intampina dificultati in orice situatie: Devine mai puternic/a.
      Pana la urma, ce a vrut sa demonstreze? Nu ti se pare cumva ca mijlocul a devenit scopul? Mie nu imi place. Nu stiu tie cum ti se pare…
      Si in legatura cu “Repet: nu suntem vinovati pentru tot ce trebuie sa tocim(ca animalele) la scoala” , trebuie sa intelegem ca animalele sunt mult mai inteligente de atat. Ele nu tocesc. Ele urmeaza cursul fluid al trecerii timpului, bucurandu-se (chiar daca iti vine sa crezi, sau nu) de fiecare moment, fara a-si creste tumori de anxietate si nesiguranta, privind incertitudinea viitorului, si moartea sperantelor din trecut, odata ajunse in prezent. Avem mult de invatat de la ele. Am prins tendinta de a ne dezvolta gandirea logica, si ratiunea, ignorand instinctele si dorintele naturale, in loc sa ne pretuim locul nostru in natura, si bucuria de a fi aici si acum. Asta nu inseamna ca punem capat evolutiei. Ci inseamna ca o facem intr-un mod neinvaziv, inteligent, si nu o fortam. Cu cat imipingi una dintre acele bile de otel de demolare cat mai mult in fata, cu atat se intoarce cu mai multa putere sa te loveasca. Noi am impins in acest fel evolutia, si am fortat-o, si probabil candva in viitor ne va lovi cu multa putere.
      Iti recomand, draga Bianca, sa iti indrepti puterile imaginatiei, si talentul si placerea de a scrie, catre teme mai semnificative, si mai putin superficiale.
      Iti doresc o vacanta frumoasa, si sper sa mai aud de la tine.

      Like

  3. Buna :).Acest articol nu-mi apartine, l-am gasit pe net(cineva mi l-a trimis ) si mi s-a parut bun de aratat si altora. Faptul ca a deschis polemici(cu tine si cu doamna diriginta), ma face sa cred ca nu l-am pus degeaba. Nu ma scuz in niciun fel, imi asum intotdeauna ceea ce fac…Cat despre sistemul romanesc de a invata(ruginit, chiar expirat), nu vreau sa vorbesc.Am cunoscut profesori “jos palaria”. oameni seriosi,invatati si de la care cu drag am prins multe idei bune(care nu tin neaparat numai de cultura generala, sau de ceea ce “ne trebuie” la scoala)….Ma opresc de la alte comentarii-tocmai- din respect pentru profesorii despre care am vorbit si, mai mult, uite un articol(care imi apartine de data aceasta)despre un astfel de OM de catedra:
    https://runtroughtlife.wordpress.com/2015/07/16/salutari-doamna-carmen-crismaru/
    Vacanta frumoasa si tie :).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s