Se numeste Andrei Gabriel Antonescu si este fostul meu profesor de educatie fizica din scoala generala

Ce poate sa fie mai frumos pentru un om din spatele catedrei decat sa-si auda elevii (fostii elevi) vorbind frumos despre el? Cred ca fiecare profesor asteapta ca la un moment dat sa auda pe cineva spunand: ”Va multumesc, domn’profesor pentru profesionalism, corectitudine, pentru ca m-ati ajutat sa inteleg anumite aspecte ale vietii, pentru indulgenta…” Astazi voi avea ca personaj principal al articolului meu un om deosebit, tanar, cu calitati de om inainte de a fi profesor, un om caruia vreau sa-i multumesc in felul meu caracteristic: vorbind despre el.
Se numeste Andrei Gabriel Antonescu si este fostul meu profesor de educatie fizica din scoala generala. Era proaspat absolvent de UNEFS cand a venit ca profesor in scoala mea. Era tanar si cu mare trecere printre domnisoarele scolii. Imi amintesc o ora de limba romana, cand colegele mele l-au zarit pe geam si au fugit grabite spre geamul din fata clasei inghesuindu-se sa il vada. Doamna profesoara a fost luata prin surprindere de situatie, dar cu o gluma le-a trimis pe toate la loc.Smile Si era singurul prof care ne permitea sa ne adresam folosind persoana a II-a singular. Era proful model pentru multi dintre noi, iar popularitatea lui printre pushti crestea si datorita meciurilor de fotbal care se incingeau in pauze pe terenul cu gazon din curtea scolii.
Pasiunea pentru sport i-a insufletit-o insusi tatal dumnealui, care il ducea la meciuri, pe stadion si il incuraja atunci cand punea intrebari despre un sport anume, dandu-i amanunte si explicandu-i ca, cei care castiga o competitie au calitati deosebite si ei trebuie incurajati sa continue. Asa s-a apucat de atletism.
”In sport lucrurile functioneaza ca intr-o familie. Merg in multe orase din tara si este ca si cum as avea peste tot verisori pe care ii pot suna cand ajung acolo si ma simt astfel, ca acasa”, imi spunea domnul profesor.
A vizitat, datorita atletismului, majoritatea tarilor din Europa. In luna martie va merge la Campionatul European de atletism in sala, de la Praga, unde va sustine un “verisor”, pe Valentin Toboc, care va reprezenta tara noastra la saritura in lungime.
Despre “inceputuri”… isi aminteste cum la 12 ani a suferit prima infrangere, pe stadionul Giulesti, unde a participat la trei probe: 60m, lungime si 600m.
La 15 ani a luat startul in cursa “Bucuresti Macadam” (de 10 km) pe care a terminat-o pe locul second. Aceasta i s-a parut o mare provocare deoarece pana atunci participase la probe scurte, nu la marathon. In acelasi timp, i s-a parut speciala pentru ca inconjura o mare parte a Bucurestiului.
Cursa cu cea mai mare insemnatate a fost cea de up-running de la noi din tara. “A fost organizata de ProSport, iar eu m-am pregatit sub indrumarea doamnei conferentiar universitar doctor Corina Ivan si uite asa am devenit primul castigator al unei curse de up-running din tara, in 30 martie 2013”.
In 2009-2010 era in Danemarca, la studii si s-a inscris la un maraton, 42 km, pe care l-a castigat. Medalia a primit- o prin posta. Smile
A renuntat la sportul de performanta ca sa lucreze cu echipe de copii, viitori campioni pentru care imnul sa rasune in marile sali de sport ale lumii. “Lucrez cu orice fel de copii. Nu sunt de acord ca unii copii, poate fara un talent deosebit, sa nu fie primiti la antrenament. Unii au un ritm de crestere mai lent, unii, pur si simplu sunt buni la inceput si apoi nu mai progreseaza. Doar in timp poti vedea cine ajunge sportiv de performanta si cine nu. Lucrul cu copiii este de cele mai multe ori distractiv, o provocare in alte dati, uneori este dezamagitor, un mix. In concluzie – imi place!”
Am vorbit putin si despre programul rigid al orelor de educatie fizica din scoli si maaare mi-a fost surpriza sa il aud: ”Cum as schimba personal acest program din scoli? As scoate notele de la aceasta materie, sunt cea mai mare greseala. Copiii sunt inhibati, ei ar trebui sa faca sport de placere, nu pentru ca sunt notati. Scopul pentru care se joaca baschet, pentru care exista intrecerile de viteza, nu este sa vedem cine da mai multe cosuri sau sa vedem cine ajunge primul la finis. Un meci, o intrecere, ascunde in spate mult mai mult: exista acolo spiritul de echipa, de fair play, dorinta de depasire, capacitatea de a lucra in echipa, de a integra pe cineva in grup. De exemplu, finalitatea unui capitol al programei (alergarea de viteza, sa zicem), eu as vedea-o sub forma unei intreceri intre clase. Acolo am nevoie de toti cei 28 de elevi ai clasei pentru a organiza intrecerea. Sa spunem ca opt dintre ei ar concura (doua echipe de stafeta: una de fete, una de baieti), patru ar ajuta la cronometrare, patru ar fi arbitri, patru ar scrie si ar trece pe calculator rezultatele, patru ar fi stewarzi pentru spectatori… variante ar fi multe.”
Nu-i asa ca ar fi floare la ureche pentru fiecare dintre noi orele de educatie fizica din scoli/licee cu un astfel de prof?
Ce sa va mai spun despre domnul professor? Ca este absolvent al Colegiului National Dimitrie Cantemir, promotia 2008. Smile (Isi aminteste de unii dintre profesorii de aici si de domnul director) si ca in prezent este profesor de educatie fizica la Scoala Generala Nr. 80.
L-ar indragi cu siguranta toti cantemiristii daca l-ar cunoaste. Ce ziceti profu, pe cand o vizita? ?
Bianca Ladaru
PS: Nu v-am spus ce mandra sunt ca la banchet am dansat cu dumnealui, desi, fie vorba intre noi, dansam de parca eram posesoarea a trei picioare stangi.

  Bianca Ladaru