De ce am ales sa vorbesc din nou despre parinti?

Parintii nostri minunati, cei care ne-au dat viata si ne-au trims in lume ca mesageri ai iubirii, cei care ar trebui sa faca orice pentru a ne fi bine si sa puna binele nostru pe primul plan, renuntand la “micile placeri” in favoarea noastra, ei – parintii, vor fi din nou subiect de discutie pentru mine.
divort (Va invit sa cititi/recititi articolul meu “Si parintii gresesc,, nu-i asa?”
) Si de ce vorbesc iar despre partile lor negative? Nu imi este deloc usor, dar o voi face… Ma alatur astfel miilor de copii care sufera ca si mine si pentru ei vreau sa trag un semnal de alarma. Vreau astfel sa le spun parintilor cat de urat ni se pare cand ii auzim cum se cearta si se jignesc de parca iubirea care i-a unit la inceput nu a existat niciodata. Vreau sa le spun cat de mult ne doare cand devin violenti in fata noastra, cand din anumite motive ar trebui sa-l sprijinim pe unul dintre ei in defavoarea celuilalt. Sa stiti, dragi parinti, ca din aceste motive devenim apatici si frustrati si plangem noptile inainte de a adormi si pernele noastre sunt singurele prietene care ne stiu secretele. Dar stiti voi, dragilor, ce este si mai urat de atat? Este despartirea voastra. Nu ma refer la toate scenele mizerabile dinaintea actului in sine, nici la noptile in care imploram fiecare pe dumnezeul nostru sa va impace si sa fim iarasi familia dinainte. Ma refer la despartirea voastra cu surle si trambite de prin salile de tribunal. Ne carati dupa voi si ne puneti sa alegem intre voi de parca am alege intre o prajitura si o jucarie. Nu ne intrebati ce ne dorim, nu va pasa, doar trebuie sa alegem. Cu cine sa tinem si pe cine sa ingropam? Cum sa-l ranesc pe tata cand el era eroul jocurilor mele pana mai ieri? Cum sa o fac pe mama sa planga cand ea este cea care imi este alaturi oricand? Cum sa sterg cu buretele toate amintirile frumoase pe care le am cu fiecare dintre voi si sa le inlocuiesc de dragul unuia dintre voi cu ura? Pentru noi nu sunt importante greselile voastre, nu ne intereseaza cine este mai vinovat, stim ca sunteti parintii nostri si ca avem nevoie de voi, atat! Si cand v-ati despartit, cu noi ce se intampla? Ne abandonati sub pretextul ca sunteti intr-o depresie. Si noi?? Suntem in deriva pe o mare agitata si in loc sa primim sprijinul vostru neconditionat, ne alegem cu cuvinte nu tocmai frumoase sau cu nepasare. Si va intrebati apoi de ce la maturitate suntem oameni care gresesc?
Dragi parinti, poate iubirea voastra s-a sfarsit, poate drumurile voastre trebuie sa se despice. Nu uitati insa ca nu suntem niste bagaje pe care sa le carati dupa voi prin garile pe care viata vi le scoate in cale. Nu ne mai puneti sa alegem intre voi, nu ne mai santajati si ajutati-ne sa intelegem ca, desi nu mai aveti interese comune (desi noi ar trebui sa fim unul), putem sa fim oameni. Ajutati-ne sa crestem frumos, pentru ca suntem inca rodul iubirii voastre, rodul mult dorit candva, nu demult si nu ne mai faceti sa plangem rusinati, pentru ca nu va mai recunoastem. Fiti-ne prieteni nu dusmani, fiti-ne calauze prin viata si mai ales spuneti-ne ca ne iubiti. Dati-ne sansa ca la randul nostru sa putem incerca sa devenim parinti buni intr-o zi, cand ne va veni randul. Lasati deoparte ura si uniti-va pentru a ne ajuta si pentru a nu ne mai simti singuri. Va iubim oricum, doar lasati-ne sansa la o viata domoala.

                                                                                                                                         Bianca Ladaru

Advertisements

One thought on “De ce am ales sa vorbesc din nou despre parinti?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s