ULTIMUL MEU CLOPOTEL <3

Ultimul clopotel

Mirosul florilor de salcam si zilele tot mai insorite imi amintesc ca mai e atat de putin pana se da startul vacantei de vara si ca pentru unii dintre noi va suna, peste scurt
timp, ultimul clopotel.Forfota din clasa ,sau aerul boem al unora, ultimele pauze pe care le petrecem impreuna cu acelasi colectiv cu care am facut zeci si zeci de boacane, ultimele rabufniri si ascultari…toate acestea vor deveni amintire pentru unii ,in scurt timp.
Nu vor mai conta rautatile, nu vor mai conta notele mici luate prin surprindere si nici glumele facute intre noi; la ultimul clopotel emotiile ne vor cuprinde si ne vor tortura dulce. Oricat de puternici ne credem, oricat de invincibili am parut in ochii unora, nimic din toate acestea nu se va mai vedea atunci. Cand ne vom vedea laolalta, cand vom auzi primele acorduri din Gaudeamus si cand numele nostru va fi strigat pentru ultima data la catalog, atunci ne vor coplesi emotiile si vom cadea prada lor. Lacrimi de fericire(poate) vor izvori din ochii nostri, imbratisari ca pentru ramas bun se vor consuma intre noi, ultimele poze si semnaturi pe banci, toate acestea vor forma un tablou de neuitat peste ani.
Imi amintesc totul foarte clar…Colegii mei, generatia mea nebuna din 19, toata adunata in sala de sport… Ne asezam fiecare pe unde putem si ca un gest pentru eternitate, colegii de la 8A, inmaneaza profesorilor cate o diploma, in semn de apreciere si multumire pentru cei patru ani petrecuti alaturi de noi. Momentul este sustinut de aplauze si zambete….Urmeaza ultima strigare pentru fiecare dintre noi si totul este atat de frumos incat am lacrimi in ochi. Imi aud in sfarsit numele : Ladaru Bianca Luiza Alexandra si ma ridic sa salut publicul. Deodata incep aplauze asurzitoare si din ochi imi tasnesc lacrimile spontan. O caut pe diriga cu privirea, avea aceleasi emotii. Pe mama nu o gasesc, desi dau roata salii cu privirea incetosata…Raman prêt de 1 minut(sau poate mai mult), prada unor emotii coplesitoare. Zambesc incurcata si privesc cu fascinatie la spectacolul oferit de colegii mei, de parintii lor, de colegii mai mici, care au vrut sa asiste la ultimul nostru clopotel. N-am sa uit acea zi , nu pot! Acele emotii,acele ultime clipe in care i-am privit pe toti si mi i-am intiparit in minte…Eram coplesita.
Lasati deoparte ura dintre voi, fiti uniti si tineti legatura unii cu ceilalti, construiti alte amintiri impreuna si dati sens vietii. Ele, amintirile, sunt singurele care ne vor ramane pentru mai tarziu, ele vor fi hrana sufletului.
Va doresc ca ultimul clopotel sa fie pentru fiecare dintre voi aceeasi emotie sublima care a fost si pentru mine si tare as vrea sa vedeti fericirea din zambetele colegilor de generatie si sa nu uitati niciodata cine sunteti si, cum clinchetul ultimului clopotel a trezit in voi primele semne de maturitate emotionala.
ultimul clopotel

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s